Marius Șumudică nu mai este antrenorul Rapidului. Cine i-ar putea locul

Marius Șumudică a anunțat că a ajuns la un acord pentru a rezilia contractul cu Rapid. Acționarii clubului, Dan Șucu și Victor Angelescu, sunt în căutare de antrenor pentru stagiunea următoare, iar prima variantă ar fi Daniel Pancu (47 de ani).
„Vreau să vă anunț că în urmă cu 5 minute, de comun acord, relațiile noastre s-au terminat, între mine și stafful meu cu clubul Rapid. Am vorbit cu domnul Angelescu, astăzi probabil vom semna hârtiile și la ultimul meci nu știu cine va sta pe bancă, probabil cineva din cadrul clubului sau academiei. (…)
Nu voi sta pe bancă la ultimul meci. Astăzi vom semna hârtiile și raporturile noastre contractuale se vor încheia. Ne-am despărțit amiabil. M-a sunat domnul Angelescu, cu el am vorbit. A fost o discuție scurtă, vom lua legătura cu avocatul clubului, se pun la punct hârtiile și vom semna rezilierea”, a transmis Marius Șumudică, potrivit Fanatik.ro.
Antrenorul s-a simțit rău la finalul meciului cu CFR Cluj, pierdută de giuleșteni (scor 1-4).
„Nu prea îmi mai aduc aminte ce s-a întâmplat aseară. Dacă vreți să vorbesc despre meci, este unul dintre episoadele acelea pe care nu mi le explic. Nu poți să ai o prestație de genul acesta în momentul în care ți se retrage căpitanul, să nu ai pic de atitudine.
Îmi cer scuze, dar nu sunt ok. Mi-a spus cineva că după un pulseu acesta de tensiune te simți ca după ce ai băut. Eu nu știu cum e când bei, că nu prea beau. Nu beau deloc adică. Să ajung să fac tensiune 20, să vină ambulanța și să mă ia la spital, să semnez că nu vreau să mă duc… E prea mult!
E mai importantă sănătatea, să-mi văd de viața mea, să iau o pauză și nu știu dacă merit așa să mă consum. Ăsta am fost, ăsta e caracterul meu, am încercat să fac orice pentru Rapid, pentru fotbal. Atâta s-a putut din păcate și acesta a fost mai mult motivul pentru care am intrat la voi, ca să vă anunț că eu, împreună cu staff-ul meu, am căzut la acord cu clubul și am reziliat raporturile”, a mai spus Marius Șumudică.