Marius Șumudică, prima reacție după ce Victor Angelescu a anunțat că-i va prelungi în vară contractul cu Rapid

Rapid a urcat în cele din urmă pe loc de play-off după victoria de acasă cu Poli Iași (2-1 scor final). Marius Șumudică a reacționat în direct după ce a aflat că cei din conducere vor să îi prelungească contractul din vară.
Ce a spus Marius Șumudică despre intenția conducerii Rapidului de a-i prelungi contractul din vara acestui an
De la venirea lui Marius Șumudică, Rapid a început să acumuleze puncte importante și să urce treptat în clasament. Echipa stă bine și în Cupă, acolo unde va juca în faza sferturilor contra Metalului Buzău, formația din Liga 2.
Marius Șumudică a oferit o primă reacție după ce a aflat faptul că Victor Angelescu a declarat că are de gând să îi prelungească contractul antrenorului din vară.
„Nu mă gândesc la asta acum!”
„În momentul de față, am zis și o spun. Domnii Șucu și Angelescu au spus mereu că sezonul acesta se va încheia cu Șumudică. Contractul pe care l-am semnat este cu obiective intermediare.
Hârtia e hârtie, trebuie să o respecți. Nu poți pune la îndoială ce au spus dânșii. Sunt doi oameni care ceea ce au promis, au făcut, la orice nivel.
Tot ce s-a vorbit din partea lor s-a respectat. Nu mă gândesc la asta acum. Eu mă gândesc la cele 8 meciuri să fim în play-off și să trecem de Metalul Buzău să ajungem în semifinale în Cupă”, a spus Marius Șumudică la Fanatik.