Federația Română de Fotbal caută un nou selecționer, iar Marius Șumudică nu se află pe lista posibililor înlocuitori ai lui Mirel Rădoi. Selecționerul va fi ales între Adrian Mutu, Edi Iordănescu, Ladislau Boloni și Victor Pițurcă.
Marius Șumudică (50 de ani), antrenorul celor de la Malatyaspor, s-a arătat dezamăgit că nu se regăsește pe lista posibililor selecționeri.
„Oarecum te deranjează pentru că am avut niște performanțe în fotbalul românesc. Am realizat ceva. Dar nu știu care sunt criteriile după care se aleg selecționerii.
Momentul respectiv, ceea ce ai făcut, ce experiență ai, ai câștigat trofee, ai jucat Champions League, ai jucat Europa League, adică sunt… eu mă calificam așa, când am făcut o acoladă mă gândeam ceea ce am realizat eu în cariera mea.
Să câștigi campionatul cu Astra, să iei o Supercupă, să te califici de două ori în grupe, să ieși din grupele Europa League… erau niște performanțe. Am fost ales antrenorul anului în 2016-2017, adică aveam ceva în spate. Dar probabil că sunt alte criterii. Interese e mult spus!
Sunt oameni care probabil se uită la ce se întâmplă acum. Șumudică neavând rezultate la Malatya nu mai este luat în calcul. Pe mine nu mă deranjează că nu mă numește cineva, dar din 10 sau 20 de antrenori care erau puși pe o listă să nu apar și eu și să apară niște antrenori care abia au dat cu nasul de mirosul ierbii. E jenant!”, a declarat Șumudică la venirea în țară, potrivit gsp.ro.
„Eu sincer în momentul de față l-aș pune pe domnul Stoichiță. Cred că domnul Stoichiță e cel mai bun și cel mai în măsură să conducă. El e de cinci ani în miezul problemei, am văzut că dă din tribună ordine.
Face! Cred că este un om foarte bine pregătit. Dacă apare domnul Stoichiță, cred că dau ăștia vreo derogare și naționala apare și prin Qatar”, a mai precizat Marius Șumudică.