Mbappe, după o seară de vis în Liga Campionilor: Vreau să marchez o epocă la Real Madrid

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat joi, 20 februarie 2025, ora 08:30,
Kylian Mbappe
Kylian Mbappe

Kylian Mbappe, atacantul lui Real Madrid, a oferit o primă reacţie după hattrickul marcat în poarta lui Manchester City, în victoria cu 3-1 a madrilenilor, din Liga Campionilor.

„O seară perfectă pentru echipă. Ne-am dorit să câștigăm și să ne calificăm, era logic pentru noi să fim în optimi.

Meciul contra lui City a fost dificil, dar am jucat în cel mai bun mod posibil. A fost o zi grozavă pentru noi, pentru echipă. Am spus-o deja – nu am venit aici ca să joc prost.

Să-mi îndeplinesc visul a fost un lucru, dar vreau să joc bine aici, să marchez o epocă. Perioada de adaptare s-a încheiat, acum trebuie să-mi arăt personalitatea.

Cel mai important lucru este să câștigăm trofee. În cariera mea am marcat multe goluri, dar uneori fără rost”, a declarat Mbappe, conform marca.

manchester cityKylian Mbappereal madrid