Meci nebun pe Camp Nou! Robert Lewandowski ține Barcelona în viață în Liga Campionilor

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat joi, 13 octombrie 2022, ora 00:24,
Barcelona riscă să rateze, pentru a doua oară la rând, calificarea în optimile Ligii Campionilor
Barcelona riscă să rateze, pentru a doua oară la rând, calificarea în optimile Ligii Campionilor

Echipa FC Barcelona a remizat pe teren propriu cu Inter Milano, în Etapa a 4-a din Grupa C a Ligii Campionilor.

Barcelona are nevoie de o minune pentru a se califica în optimile Ligii Campionilor

Pentru a se califica în optimi, formația antrenată de Xavi Hernandez are nevoie de o mică minune. După 4 etape jucate în Grupa C, catalanii au adunat 4p, fiind la 8 de liderul Bayern Munchen, care și-a asigurat biletele pentru faza următoare, și la 3 de Inter.

În ultimele două etape, Barcelona joacă acasă cu Bayern Munchen și în deplasare cu Viktoria Plzen, iar pentru a se califica trebuie să câștige ambele partide și să spere că echipa cehă va încurca Inter Milano în Italia.

În meciul de miercuri seara de pe Camp Nou, gazdele au deschis scorul prin Dembele, în minutul 40, dar Inters a întors rezultatul, după golurile marcate de Barella 50 și Martinez 63.

Robert Lewandowski a egalat în minutul 82, dar Inter a trecut din nou în avantaj, Gosens punctând în minutul 89. Tot atacantul polonez a fost cel care a stabilit scorul final, în minutul 90+2.

Ar fi pentru a doua oară la rând când Barcelona nu trece de grupele competiției.

Liverpool a dat recital la Glasgow, învingând Rangers cu 7-1

După Napoli și Club Brugge, încă o echipă a obținut calificarea în optimile Ligii Campionilor după Etapa a 4-a. Este vorba de Bayern Munchen, care a câștigat toate meciurile din Grupa C, ultima „ispravă” fiind 3-2 pe terenul celor de la Viktoria Plzen.

În Grupa A, Liverpool a dat recital pe terenul lui Rangers, impunându-se cu 7-1. Salah a punctat de trei ori, Firmino de două ori, ceilalți jucători care și-au trecut numele pe lista marcatorilor fiind Nunez și Elliott.

În urma acestui rezultat, Ajax este în proproțtie de 99% eliminată din Liga Campionilor. Echipa din Amsterdam are 3p, cu 6 mai puțin decât Liverpool, și pentru a prinde locul 2 trebuie să învingă Liverpool pe teren propriu și Rangers în deplasare, iar Liverpool să piardă și pe teren propriu cu Napoli, deja calificată în optimi.

În Grupa B, Club Brugge și-a asigurat locul în în faza următoare a competiției, acumulând 10 p, pentru cealaltă poziție luptându-se FC Porto (6p), Atletico Madrid (4p) și Bayer Leverkusen (3p).

În Grupa D, toate cele patru echipe au șanse să ocupe unul dintre primele două locuri. Tottenham a devenit lider, cu 7p, dar este urmată la mică distanță de Marseille și Sporting Lisabona, ambele cu 6p. Eintracht Frankfurt are 4p și un program infernal: acasă cu Marseille și în deplasare cu Sporting.

Rezultatele înregistrate miercuri seara:

  • Grupa A: Rangers – Liverpool 1-7 (Arfield 17 / Firmino 24, 55, Nunez 66, Salah 75, 80, 82, Elliott 87) și Napoli – Ajax 4-2 (Lozano 4, Raspadori 16, Kvaratskhelia 62-p, Osimhen 89 / Klaassen 49, Bergwijn 83). Clasament: 1. Napoli 12p (calificată), 2. Liverpool 9p, 3. Ajax 3p, 4. Rangers 0p
  • Grupa B: Bayer Leverkusen – Porto 0-3 (Galeno 6, Taremi 53-p, 64-p) și Atletico Madrid – Club Brugge 0-0. Clasament: 1. Club Brugge 10p, 2. FC Porto 6p, 3. Atletico Madrid 4p, 4. Leverkusen 3p.
  • Grupa C: Viktoria Plzen – Bayern Munchen 2-4 (Vlkanova 62, Kliment 75 / Mane 10, Muller 14, Goretzka 25, 35) și Barcelona – Inter Milano 3-3 (Dembele 40, Lewandowski 82, 90+2 / Barella 50, Martinez 63, Gosens 89). Clasament: 1. Bayern 12p, 2. Inter 7p, 3. Barcelona 3p, 4. Viktoria Plzen 0p.
  • Grupa D: Sporting Lisabona – Marseille 0-2 (Guendouzi 20-p, Sanchez 30) și Tottenham Hottspur – Eintracht Frankfurt 3-2 (Heung-min 20, 36, Kane 28-p / Kamada 14, Alidou 87). Clasament: 1. Tottenham 7p, 2. Marseille 6p, 3. Sporting 6p, 4. Eintracht 4p.
robert lewandowskibarcelonainter milano