Meciurile din Olanda vor fi oprite definitiv dacă se folosesc obiecte pirotehnice în tribune

Ministrul olandez al Justiţiei şi Securităţii, David Van Weel, a declarat că meciurile din Ţările de Jos vor fi întrerupte sistematic în cazul folosirii artificiilor şi a fumigenelor.
5 suporteri au fost răniţi de obiecte pirotehnice la Cambuur – Feyenoord 2-5
Această decizie vine, în special, ca urmare a incidentelor din tribune care au avut loc în timpul meciului Cambuur-Feyenoord din 23 august.
Măsura are meritul de a fi clară. „De acum înainte, regula este următoarea: dacă se folosesc artificii, meciul se încheie imediat şi toţi spectatorii pot pleca acasă”, a declarat ministrul.
Conform presei olandeze, s-a încheiat un acord între Federaţia Olandeză de Fotbal (KNVB), Parchetul olandez şi Van Weel.
Decizia vine în urma incidentelor produse luna trecută în timpul meciului de campionat dintre Cambuur şi Feyenoord (2-5) de la Leeuwarden.
Suporterii oaspeţilor au lansat artificii, provocând mai mulţi răniţi printre spectatori, care au suferit în special arsuri, leziuni auditive şi leziuni la ochi.
Meciul a fost întrerupt 20 de minute în prima repriză, după ce suporterii echipei Feyenoord aflaţi în sectorul rezervat oaspeţilor au aprins multe fumigene roşii şi au aruncat artificii.
Unele artificii au fost îndreptate spre tribune, unde se aflau suporterii echipei Cambuur, iar un obiect pirotehnic a explodat pe teren, la doar câţiva metri de portarul echipei Feyenoord, Tjark Ernst. Echipa Cambuur a precizat ulterior că cinci suporteri au fost răniţi.