„(N.r. Ce cadou aşteaptă Edi) Vrea să ieşim din grupe, e obiectivul echipei. E alături de noi din prima secundă de când am venit aici. Noi trebuie să jucăm pentru Mister, pentru noi şi pentru România, este un vis devenit realitate. Mergem să câştigăm, în funcţie de cum va decurge jocul, ne gândim la final dacă e bine sau nu ce am obţinut.
„Mergem să câştigăm!”-Nicușor Bancu a vorbit înaintea debutului la EURO 2024!

România are o misiune dificilă. „Tricolorii” vor lupta în grupa E cu Belgia, Ucraina și Slovacia pentru calificarea în fazele eliminatorii de la EURO 2024.
Nicușor Bancu a vorbit înaintea turneului final. Fundașul celor de la CSU Craiova își dorește ca echipa națională să facă o adevărată performanță.
„Mergem să câştigăm!”
Trebuie să ne dublăm, să ne triplăm, să fim cât mai bine organizaţi pe faza defensivă, pentru a nu le crea şansa să ne depăşească. Să fim o echipă cât mai scurtă pentru a avea şanse.
Mă pregătesc 100% la fiecare antrenament, trebuie să mă ridic la nivelul meciului, chiar dacă ei sunt la un nivel mai înalt decât mine, vom face o figură frumoasă.
(N.r. Despre amicalele cu Bulgaria şi Liechtenstein) Am fost dezamăgiţi cu toţii de acele partide, meciul oficial e cu totul altceva şi vom marca.
Nu am analizat partea lor defensivă, suntem la partea ofensivă. Noi o să fim aproape de el, nu-i vom crea spaţii, trebuie să ne dublăm, să ne triplăm, să fim o echipă compactă.
Simţim că trebuie să dăm totul pentru România, pentru mine e ceva unic, să am atâţia oameni la antrenament. Sper să le facem cât mai lungă această fericire”, a declarat Nicuşor Bancu, în cadrul unei conferinţe de presă.