Mesajul categoric al lui Dorinel Munteanu pentru Naționala României: ”Dacă suntem atenți, luăm locul 1”

Articol de Mihai Popescu - Publicat duminică, 09 octombrie 2022, ora 17:13,
Dorinel Munteanu își dorește rezultate pozitive cu Finlanda și Bosnia-Herțegovina
Dorinel Munteanu își dorește rezultate pozitive cu Finlanda și Bosnia-Herțegovina

Naționala de fotbal a României va juca în preliminariile CE 2024 cu Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra.

Selecționerul Edi Iordănescu este mulțumit de tragerea la sorți și atrage atenția că echipa națională trebuie să-și ridice nivelul. Dorinel Muntează spune că România nu poate să rateze următorul campionat european.

“Chiar și pentru locul 1, dacă suntem atenți. Erau grupe mult mai dificile. Norocul a ținut tot timpul cu noi, dar nu am știut să profităm. Să dea Dumnezeu să ne calificăm și acum din urna a treia. Sperăm să se calmeze lucrurile la echipa națională și să mergem la Campionatul European.

Cu Israel a fost un meci amical. E altceva față de un meci amical și nu știu cât contează că am jucat cu ei. Dar eu cred că suntem favoriți în fața lor.

Ar fi foarte rușinos să ne încurcăm cu Kosovo, Belarus și Andorra! Eu cred că am învățat din greșeli și vom arăta altfel.

E părerea lui Dan (Petrescu) că fotbalul din Kosovo e peste al nostru. Naționala lor nu e compusă numai din jucători de la Ballkani.

Elveția e cea mai periculoasă echipă, dar putem să scoatem puncte și cu ei. Norocul a fost de partea noastră. Deci eu nu iau în calcul să nu ne calificăm! Sunt foarte optimist. Dacă nici în grupa asta…

Generația mea s-a calificat la două Campionate Mondiale și două Europene. Nu știu de ce am avut rezultate mai slabe la EURO”, a spus Dorinel Munteanu pentru Fanatik.

 

dorinel munteanueuro 2024romania