Mesajul lui Edi Iordănescu pentru înlocuitorul său: ”La CFR nu te așteaptă nimeni”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 04 iunie 2021, ora 19:43,
Sursa foto- Credit Cronos/Cristian Stavri, Profimedia Images
Sursa foto- Credit Cronos/Cristian Stavri, Profimedia Images

CFR Cluj a luat titlul de campioană, dar Edi Iordănescu a părăsit clubul după primul trofeu major din carieră.

Înlocuitorul său este Marius Șumudică, care a semnat cu ardelenii o colaborare valabilă pentru următoarele două sezoane. Antrenorul care i-a făcut campioni pe clujeni a avut un mesaj pentru noul venit pe banca tehnică legat de presiunea enormă la care va fi supus acesta la formația din Gruia.

Sursa foto- Profimedia Images Edi Iordănescu

„Am vorbit cu el după ce a mers (n.r. – după ce a semnat contractul), înainte am vorbit cu el când încă nu știa că va veni o astfel de propunere. Am discutat puțin amical. Nu știu ce să spun, nu vreau să vorbesc în numele lui Șumi. I-am spus că îi urez baftă, este un club extrem de greu, bine structurat, sunt oameni profesioniști, în frunte cu patronul. Așteptările sunt la parametri maximi, știam că sunt pretenții foarte mari.

Șumi este un antrenor care a demonstrat că poate să se descurce, are viziunea lui. Dacă aș fi continuat, lucrurile ar fi trebuit făcute într-o anumită filosofie. Șumi are viziunea lui, va încerca cu metodele lui să țină nivelul ridicat. Cum am spus, la CFR nu te așteaptă nimeni”, a declarat Edi Iordănescu, conform Digi Sport.

Sursa Foto: Profimedia Images (BELGA PHOTO YORICK JANSENS)

Șumudică era liber de contract din februarie, atunci când s-a despărțit de Rizespor. De-a lungul timpului a mai antrenat echipe precum Rapid, Vaslui, Braşov, Al-Shaab, Concordia, Kayserispor, Shabab și Gaziantep.

CITEȘTE ȘI –>> Edi Iordănescu a spus lucrurilor pe nume după plecarea de la CFR: ,,N-am găsit calea potrivită”

declaratiisumudicaedi iordanescucfr clujrealitatea