Mesajul pe care Pep Guardiola îl transmite patronului lui Chelsea, după meciul din Cupa Angliei

Articol de Mihai Popescu - Publicat duminică, 08 ianuarie 2023, ora 23:42,
Pep Guardiola
Pep Guardiola

Pep Guardiola a declarat că Graham Potter are dreptate în ceea ce privește faptul că are nevoie de timp pentru a aduce echipa londoneză Chelsea pe linia de plutire și de a obține rezultate.

El a mai spus că rezultatele lui Potter la Brighton au fost remarcabile.

”Are dreptate, are dreptate (n.r. cu ce a spus Graham Potter). Îi transmit lui Todd Boehly să-i dea timp. Știu că la cluburile mari rezultatele sunt importante, dar dă-i timp.

Ceea ce a făcut la Brighton a fost remarcabil, dar toți managerii au nevoie de timp. Doar la Barcelona nu am avut nevoie de două sezoane pentru că l-am avut pe Messi acolo”, a afirmat Pep Guardiola, potrivit digisport.ro.

”Nu putem face altceva decât să ne facem treaba mai bine și să muncim mai mult. Înțelegem frustrarea suporterilor, dar este nevoie de timp pentru a ne face treaba.

Există întotdeauna alte opinii, critici și negativitate, dar asta face parte din provocarea pe care am acceptat-o”, a spus Graham Potter, după meciul cu Manchester City, potrivit Football London.

chelseapep guardiolaGraham Potter