Mesajul transmis de Mircea Rednic jucătorilor săi: ”M-am îngrijorat”
Duelul dintre FC Botoșani și UTA Arad s-a încheiat 2-2, în etapa cu numărul 25 din Superliga României.
Botoșănenii au condus partida până în ultimul minut, când Ariel Lopez a înscris golul final pentru arădeni.
Antrenorul celor de la UTA Arad, Mircea Rednic a oferit mai multe declarații la finalul partidei. Tehnicianul a precizat că elevii săi au făcut foarte multe greșeli la mijlocul terenului în a doua repriză.
”Este un lucru pozitiv. Băieții au crezut până în ultimul minut. Am făcut o primă repriză bună. Am reușit să înscriem. În afară de șutul acela care a lovit bara și greșeala lui Omondi nu au avut ocazii. Am gestionat bine prima repriză.
Păcat că nu ne-am creat mai multe ocazii. Am avut 1-0 la pauză. E imposibil să facem greșelile pe care le-am făcut la mijlocul terenului. Mijlocașii normal că deschid pe zonă centrală. Pe mingi pierdute Botoșani este foarte periculoasă.
Ne-au surprins. M-am îngrijorat mai mult când a fost eliminarea. Nu e prima dată când eram conduși. 11 la 11 e altceva. Trebuia să fac schimbări. E un punct. Păcat că e a treia șansa pe care am pierdut-o să ne apropiem.
A fost și săptămâna asta cu tot felul de discuții. Jucători care vin în ziua jocului, care pleacă. I-am felicitat pentru punct. Ibra (n.r. Ibrahima Conte) nu are voie la experiența lui să facă acest gest”, a declarat Mircea Rednic la flash-interviu.