Messi are pe masă două oferte

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat miercuri, 02 iulie 2025, ora 15:23,
Lionel Messi
Lionel Messi

Lionel Messi a intrat în ultimele șase luni de contract cu Inter Miami, iar zvonurile despre o posibilă plecare din Statele Unite s-au amplificat, vizând luna decembrie.

Clubul saudit Al-Hilal încearcă din nou să-l convingă pe starul argentinian cu o ofertă financiară uriașă, la fel cum a procedat și acum doi ani, când Messi a părăsit PSG ca jucător liber de contract.

Totuși, potrivit presei internaționale, răspunsul lui Lionel Messi ar fi fost, din nou, un „nu” ferm în ceea ce privește o mutare în Arabia Saudită.

Sky Sports scrie că Messi a ales să-și continue aventura în MLS și urmează să semneze prelungirea contractului cu Inter Miami. Cel mai probabil, acesta își va extinde actuala înțelegere, care expiră în decembrie 2025, cu încă un an.

Există, însă, și varianta ca Messi să decidă să se retragă după Cupa Mondială din vara lui 2026, turneu găzduit de Statele Unite, Canada și Mexic, fără să-și ducă până la capăt viitorul contract.

În vara anului 2023, Lionel Messi s-a mutat împreună cu soția sa, Antonela Roccuzzo, și copiii lor la Miami. După o perioadă în care au locuit într-un hotel, familia Messi și-a achiziționat o vilă impresionantă în Miami, pentru care au plătit aproximativ 10 milioane de euro.

inter miamial-hilallionel messi