Mihaela Buzărnescu și-a anunțat prioritățile imediate din carieră: „Țintesc să intru în top 100”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 10 mai 2022, ora 01:13,
Mihaela Buzărnescu, Profimedia Images
Mihaela Buzărnescu, Profimedia Images

Sportiva care a împlinit recent 34 de ani a trecut peste umilința îndurată în Billie Jean King Cup când a fost spulberată de liderul mondial Iga Swiatek. 

Aflată în prezent pe locul 124 în lume, Mihaela a participat de atunci doar la turnee ITF care să o pregătească pentru competițiile importante pe zgură.

„Țintesc să intru în Top 100 și să prind tablouri principale fără calificare la Wimbledon și apoi la US Open. Merg la un WTA mai mic în Germania, la Karlsruhe, apoi joc calificările de la Roland Garros și, posibil, să joc un concurs la Brașov sau voi vedea dacă sunt acceptată la un concurs mai mare care m-ar putea ajuta la puncte. După aceea, câteva turnee pregătitoare pentru Wimbledon, pe iarbă”, și-a anunțat intențiile Mihaela prin intermediul Pro Sport. 

Ea este prezentă în aceste zile la un turneu internațional destinat copiilor găduit la București. Cu această ocazie, Buzărnescu și-a adus aminte de anii în care a tras din greu pentru a ajunge un nume imporatant în sportul alb.

CITEȘTE ȘI –>> După ce a pierdut finala de la Madrid, Zverev a aruncat vina pe organizatorii turneului: „Sunt puțin furios, trebuie să recunosc”

„Până la urmă e un sacrificiu asumat de când am fost mică, pe care l-am făcut pentru carieră și pentru toată pasiunea pusă pentru acest sport! Este faptul că mi-am sacrificat copilăria! Eu n-am avut parte de copilărie, de joaca aceasta cu cei mici, cu tabere, cu excursii, jucat șotron sau ieșit afară. E un sacrificiu asumat de care sincer mă bucur, pentru că am facut cea diferit față de ceilalți copii care atunci n-au avut înclinația spre un sport de performanță”, a încheiat sportiva ajunsă cel mai sus pe poziția a 20-a în ierarhia WTA. 

 

carieraobiectivBuzarnescusacrificii