Mihai Covaliu a transmis un mesaj după ce Kirsty Coventry a fost aleasă la şefia CIO: ”Trăim un moment istoric”

Preşedintele COSR, Mihai Covaliu, a declarat, joi, după ce Kirsty Coventry a fost aleasă la şefia CIO, că mişcarea olimpică a arătat că este pregătită pentru o astfel de schimbare şi că trăim un moment istoric.
”Trăim un moment istoric, Mişcarea Olimpică a demonstrat că este pregătită pentru această schimbare, o realizare remarcabilă prin alegerea primei femei preşedinte a Comitetului Internaţional Olimpic. Parcursul excepţional în sport şi leadership-ul pe care l-a dezvoltat în fiecare funcţie pe care a ocupat-o în sportul din ţara sa şi apoi la CIO, este o sursă de inspiraţie pentru întreaga mişcare olimpică. Comitetul Olimpic şi Sportiv Român este convins că sub conducerea acesteia, valorile olimpismului vor continua să inspire generaţii întregi, iar sportul va rămâne un motor al unităţii, excelenţei şi inovaţiei!”, a declarat Mihai Covaliu, potrivit COSR.