Mihai Covaliu critică dezinteresul jucătoarelor de tenis pentru Olimpiadă: „A spus că știe ce e mai bine pentru ea”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat miercuri, 30 iunie 2021, ora 19:13,
ECHIPA DE FED CUP
ECHIPA DE FED CUP

România va participa la Olimpiadă fără jucătoarele de tenis Simona Halep, Sorana Cîrstea, Patricia Țig și Irina Begu.

În timp ce Halep (3 WTA) nu va participa la Tokyo din cauza unei accidentări, iar Țig preferă să se concentreze pe turneele WTA. În schimb, Monica Niculescu și Raluca Olaru vor juca la Jocurile Olimpice.

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, a primit deja o notă oficială din partea federației de resort.

Dorința lor de a nu participa la Jocurile Olimpice a fost transmisă în scris printr-o informare oficială întocmită de federația de tenis. Federația de Tenis a primit finanțare din partea comitetului pentru acțiunea din această vară.  O să am un punct de vedere după ce adun toate datele.

Am vorbit cu Simona Halep și mi-a spus că nu poate merge la Tokyo și este de înțeles. Recomandarea medicilor pentru ea este foarte clară. Pentru a se putea recupera după accidentarea suferită, are nevoie de repaus de la competițiile oficiale. Aici vorbim despre un caz special. Nu va participa la niciun turneu până când recuperarea ei nu va fi completă. Nu suntem absurzi.

Văd că Patricia Țig este în turul 2 la Wimbledon, deci nu se pune problema de accidentări, Doamne ferește! Am văzut în presă o declarație de-a ei în care spune că știe ce e mai bine pentru ea. Nu o contrazic…”, a declarat Mihai Covaliu, potrivit playsport.ro.

Tot ce pot să vă spun acum este că am primit mesaje din partea Monicăi Niculescu și a Ralucăi Olaru. Ambele ne-au confirmat că vor merge la Jocurile Olimpice le Tokyo. În curând vom primi din partea federației internaționale confirmarea că pot participa la JO și atunci totul va deveni oficial.

În zilele următoare vom definitva componența echipei României la Jocurile Olimpice și atunci vom ști pe cine ne bazăm la Tokyo”, a mai spus Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Mihai Covaliu

Citește și ANA BOGDAN, ELIMINATĂ ÎN TURUL I DE LA WIMBLEDON

cîrsteaTigcosrHalepOlimpiadaJocurile Olimpicetenisrealitateamihai covaliu