Mihai Iosif a tras linia după primele opt etape. Ce mesaj a transmis antrenorul Rapidului

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat marți, 14 septembrie 2021, ora 10:35,
Mihai Iosif
Mihai Iosif

Antrenorul Rapidului, Mihai Iosif, le-a transmis un mesaj de mulţumire fanilor echipei giuleștene.

Tehnicianul a vorbit despre parcursul echipei giuleștene, în primele opt etape disputate în Liga I.

Vă mulţumim pentru tot! După opt etape suntem pe locul 2 şi aş putea spune că suntem în grafic, ţinând cont că obiectivul nostru este salvarea de la retrogradare. Ştiu că locul acesta din clasament se datorează în principal susţinerii voastre şi emulaţiei pe care aţi creat-o în jurul echipei.

Ştiindu-vă în spate, băieţii noştri au luptat ca nişte lei, chiar dacă uneori nu am fost cei mai inspiraţi. Avem nevoie de susţinerea voastră în continuare! Tot ce vă putem promite este că ne vom bate până la ultima picătură de energie… pentru culoarea vişinie!”, este mesajul lui Iosif de pe pagina de Facebook a FC Rapid.

La finalul a 8 etape în Liga I, Rapid este pe locul doi, cu 17 puncte, lider fiind CFR Cluj, cu 21 de puncte. Rapid joacă, vineri, în etapa a noua, pe Arena Naţională, cu Gaz Metan Mediaş.

Citește și PATRONUL RAPIDULUI, DETALII DESPRE ULTIMUL TRANSFER: „O SĂ AVEM DISCUȚIA DECISIVĂ LUNI SAU MARȚI!”

 

realitateafotbalrapidmihai iosifliga 1