Eugen Neagoe va fi instalat la Universitatea Craiova în acest an, a anunțat patronul echipei, Marian Rotaru.
„Mâine sau poimâine vom anunța care sunt planurile noastre”, a precizat Marian Rotaru
Tehnicianul le-a trimis celor de la “U” Cluj-Napoca o notificare de denunțare unilaterală a contractului. Ca urmare, acum nu mai are niciun angajament și poate semna cu Universitatea Craiova.
Patronul echipei oltene, Mihai Rotaru, a confirmat că actele vor fi semnate în viitorul foarte apropiat. „Conform statutului antrenorului din regulamentul FRF, domnul Neagoe a reziliat contractul cu U Cluj și trebuie să restituie jumătate din sumă. Sunt spre rezolvare acum. Eu cred că se va rezolva cu U Cluj.
Apoi vom anunța și noi mutarea. Cred că mâine sau poimâine vom anunța care sunt planurile noastre”, a spus Rotaru la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
Patronul echipei din Bănie susține că nu mai sunt probleme legate de Neagoe pentru că acesta este în acest moment liber de contract. „Juridic nu ne afectează. Putem să-l numim antrenor. Din acest moment, domnia sa e liber de contract”, a mai spus Rotaru.