Mihai Stoichiță dă din umeri după rușinea României U19: „Asta e situaţia!”. Cum a reacționat după înfrângerea dramatică a „tricolorilor”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat vineri, 24 iunie 2022, ora 23:22,
Mihai Stoichiță
Mihai Stoichiță

După ce reprezentativa de seniori a României, a dezamăgit în această lună în Nations League, ei bine nici naționala U19 nu a strălucit. Elevii lui Adi Vasâi au pierdut ultima partidă din grupa A din cadrul Campionatului Mondial U20.

Mai exact, România U19 a pierdut cu reprezentativa similară a Slovaciei (0-1), într-o partidă jucată chiar pe terenul adversarilor. Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a oferit o primă reacție.

„Este o generaţie bună, zic eu, dar din păcate uite ce se întâmplă!”

„Asta e situaţia. Să iei gol aşa mi se pare stupid. Este o generaţie bună, zic eu, dar din păcate uite ce se întâmplă.

Am ratat multe ocazii, am dezvoltat, dar uneori fotbalul e nedrept. Ar fi fost o mare realizare pentru ei să meargă la baraj, un punct pishologic pentru viitorul lor.

Păcat, era o mare ocazie să facă o performanţă care ar fi intrat în istorie”, a declarat Stoichiță la Orange Sport.

În urma rezultatului înregistrat în această seară, România a ratat șansa de a mai juca un meci de baraj care i-ar fi putut aduce calificarea la Cupa Mondială U20. Soarta partidei a fost decisă de un gol primit în minutul 90+5, , marcat de către Griger.

#mihaistoichiță#româniaU19