Mircea Rednic e sigur: „Deja e ales selecționerul. N-o să fie un antrenor pe care ni-l dorim!”

Tehnicianul lui Dinamo a vorbit despre situația din acest moment de la prima reprezentativă și a avut o poziție clară în ceea ce privește numele viitorul selecționer!
A trecut aproape o lună de când Mirel Rădoi a anunțat că nu va mai continua pe banca României, ca urmare a ratării calificării la Mondialul de anul viitor. La scurt timp, FRF a început să îi caute înlocuitor, însă variantele Gică Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu au căzut rând pe rând, astfel că Adrian Mutu este favorit în momentul de față.
Întrebat despre această propunere a lui Burleanu și Stoichiță, Rednic s-a arătat extrem de nemulțumit de decizia celor de la Casa Fotbalului și a mărturisit că alegerea Federației nu este una pe placul oamenilor din fotbalul românesc. „Puriul” a cerut un antrenor cu experiență la nivelul primei reprezentative, lucru care nu se va întâmpla dacă se vor oficializa tratativele cu Mutu.
„Eu zic că deja e ales selecționerul, o să vedeți, normal ar trebui unul cu experiență, nu știu dacă o să accepte cei de la Federație, pentru că nu or să poată să se mai implice. Eu cred că n-o să fie un antrenor pe care ni-l dorim”, a spus Mircea Rednic, într-o conferință de presă.