Mirel Rădoi, la momentul adevărului! Cum își analizează mandatul de selecționer al României

Tehnicianul în vârstă de 40 de ani și-a întrerupt colaborarea cu FRF, după aproape doi ani de la numirea în funcția de selecționer al naționalei mari!
Pe data de 26 noiembrie a anului 2019, Mirel Rădoi era promovat de către șefii Federației de la echipa de tineret la prima reprezentativă. Acum, după aproape o lună de când și-a anunțat oficial plecarea, fostul tehnician al tricolorilor a făcut o analiză a mandatului său și a avut o poziție clară în momentul în care a fost întrebat dacă numirea sa a fost făcută prematur.
”Cred că dacă începem să despicăm am avut mai multe momente. Începând de la prima partidă care a însemnat barajul pentru CE, play-off-ul cu Islanda, terminând cu meciul din Liechtenstein. Începem cu acel moment in care s-a amânat data iniţială a meciului, perioada de pandemie, după aceea ştiam că sunt meciuri care practic nu mai pot fi denumite amicale, sunt doar oficiale şi atunci presiunea rezultatului va fi atât pe umerii noştri, cât şi a jucătorului, schimbul de generaţii.
Citește și Declarația cu care Mirel Rădoi îl va supăra pe nașul Gigi Becali: „Mi-e greu să cred asta!”
Din punctul meu de vedere, această campanie a avut mai multe episoade, şi cu bune, şi cu rele. Adică am fi vrut o perioadă mai mare de timp pentru a putea să implementam ceea ce ne-am dorit.
(n.r. dacă a devenit selecţioner prea repede) Poate pentru vârsta mea, da. Pentru ceea ce realizasem la tineret, nu. Şi aş spune de ce: în momentul în care am acceptat să vin la tineret, echipa naţionala de tineret era pe locul 3.
Pentru că am auzit ca a fost o generatie, oricine vedea se califica, sunt perfect de acord că generaţia este foarte talentat, nu ştiu dacă oricine venea putea să califice pentru că noi aveam 4 meciuri in care trebuia să facem 12 puncte.
Adică indiferent de cât ne-am fi gândit să facem egal cu Portugalia sau să câştigăm acasă cu Bosnia, cu Ţara Galilor, noi nu ştiam cu cine am fi putut cădea la baraj pentru play-off şi la fel am fi putut rămâne acasă cum s-a întâmplat la echipa mare!”, a spus Rădoi, pentru Telekom Sport.