Mititelu s-a decis! Cine va conduce de acum încolo liderul FC U Craiova de pe banca tehnică

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 27 octombrie 2020, ora 14:38,
Adrian Mititelu, FC U Craiova
Adrian Mititelu, FC U Craiova

FC U Craiova 1948 este liderul din acest moment în Liga 2 și a luat o opțiune foarte importantă pentru promovarea în primul eșalon!

Cu un antrenor demis chiar înainte de startul ligii a doua, Eugen Trică, și cu plecarea lui Nicolo Napoli în plin campionat, FC U Craiova 1948 își continuă parcursul fără greșeală din acest sezon competițional.

Patronul echipei, Adrian Mititelu, a declarat că se află în discuții cu un antrenor străin, care a mai fost în România, dar aducerea sa se va face abia în pauza de iarnă. Până atunci, Mititelu s-a decis în urma victoriei de duminică, contra Petrolului Ploiești, că interimarul Dan Vasilică va rămâne pe banca oltenilor până la iarnă.

„Nu vă ascund că avem la echipă un antrenor interimar care a muncit cel mai mult la echipa asta. El este autorul moral al acestei echipe. Antrenamentele sale fizice sunt atât de bune și le dă la jucători tonusul, dar și posibilitatea ca ei să își etaleze și mai bine valoarea pe teren. Un jucător care este pregătit foarte bine fizic poate să facă mult mai bine pe teren față de un fotbalist care nu este pregătit fizic.

Dacă înainte de acest meci (n.r – jocul cu Petrolul) poate că încă nu eram hotărât suta la sută, după acest meci am luat decizia finală. Dan Vasilică va rămâne până în iarnă. Și oricum, dacă discuțiile pe care le am cu unul sau altul dintre antrenori, dar momentan discuțiile sunt avansate cu unul singur, au avut niște condiții.

Citește și Nici Man, nici Tănase! Cine l-a impresionat pe Toni Petrea: ”Are atitudine excelentă!”

 

Acest antrenor este o persoană foarte serioasă. Mi-a transmis că ar vrea să preia echipa la un moment zero, adică cum ar fi o pauză. Are nevoie să cunoască toți jucătorii și să studieze foarte bine lucrurile. Vrea să se înhame la o muncă la care nu vrea să fie tras apoi la răspundere. Nu vrea să dea vina pe cel care a pregătit echipa înaintea lui. Că a fost antrenată de Napoli sau că echipa a fost făcută de Trică.

Așa că îl vom păstra pe Dan Vasilică până în iarnă indiferent de ce se va întâmpla. Este un om care cunoaște foarte bine lotul și știe toate metehnele jucătorilor. Este unul dintre cei mai vechi de aici de la club. Cel cu care am avut discuții este un antrenor de afară, dar a mai antrenat prin România„, a declarat Mititelu pentru ediție.ro.

FC U Craiova este liderul din acest moment în clasamentul ligii a doua, cu 20 de puncte acumulate după primele 8 meciuri disputate în actualul sezon.

Citește și Un nou caz Adrian Petre la FCSB? “Lasă-l tot meciul, trebuie să îi dai încredere!”

fc u caiova 1948mititeluantrenor fc u craiovaliga 2realitatea