Momcilovici se gândește la retragere! Narcis Răducan: „E de Dosarele X ce se întâmplă. Trăiește o dramă”

Fundașul sârb Marko Momcilovici (32 de ani) trece prin momente de cumpănă la FCSB! Fiind în repetate rânduri accidentat, din luna august a anului trecut, Momcilovici vrea să revină pe teren, dar nu știe dacă va putea să facă acest lucru. Narcis Răducan, directorul sportiv al ‘roș-albaștrilor’, a declarat că sârbul trăiește o veritabilă dramă.
În această vară, Marko Momcilovici a reintrat în programul echipei. Sârbul are mari probleme cu spatele, după ce a trecut prin două operații complicate, pentru hernie de disc.
Coșmarul lui Marko Momcilovici a început în august 2018. De atunci, a jucat doar cinci meciuri pentru FCSB.
„E de Dosarele X ce se întâmplă cu Momcilovici. Nici eu nu înțeleg ce se întâmplă. Îmi imaginez că e foarte greu pentru el, trăiește o dramă. A avut o afecțiune musculară, apoi o problemă la spate, hernie. Rar vezi un jucător să stea mai mult de un an. Eu n-am mai pomenit așa ceva în 2019!
Există riscul să se lase de fotbal, probabil că ia în calcul, săracul. Dacă stai în fiecare seară și te gândești că nu poți să te antrenezi… e posibil orice. Dar el e pozitiv și speră că va juca… ambiția lui e rar întâlnită. El era ca un ceas elvețian, nu se accidenta.
Ar trebui să înceapă, îl văd în fiecare zi pe teren. Cred că în cel mai scurt timp va intra„, a spus Narcis Răducan la DigiSport.
Marko Momcilovici mai are contract cu FCSB până în vara anului viitor. Cota fundașului stânga a scăzut de la 1,3 milioane de euro la 400.000 de euro, potrivit Transfermarkt.