Moruțan și Cicâldău, puși la punct în Turcia: „Doar se plimbă pe teren / Evoluează cu frâna de mână trasă”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 22 decembrie 2021, ora 09:44,
OLIMPIU MORUȚAN. SURSA FOTO: PROFIMEDIA IMAGES
OLIMPIU MORUȚAN. SURSA FOTO: PROFIMEDIA IMAGES

Galatasaray merge din rău în mai rău în competiția internă, acolo unde a ajuns pe locul 11 în clasament, după primele 18 etape!

Formația Cim Bom Bom traversează un moment de cumpănă în Superliga Turciei, unde nu a mai reușit să câștige de la finalul lunii octombrie. Ca urmare a rezultatelor cu mult sub așteptări, turcii și-au pierdut răbdarea cu jucătorii lui Fatih Terim, iar cei doi internaționali români au fost aspru criticați și ei.

Ridvan Dilmen, fost internațional turc și jucător timp de opt ani la Fenerbahce, l-a luat în vizor pe Alexandru Cicâldău, despre care a spus că nu ajută cu nimic echipa și doar se plimbă pe teren. Mai mult, Dilmen nu înțelege de ce se insistă atât cu fostul mijlocaș al Craiovei.

L-a văzut cineva pe Cicâldău în ultimele două meciuri? De ce să-l tot folosești pe copilul ăsta? Doar și-a revenit după COVID-19. Nu te poate ajuta, doar se plimbă pe teren. Ar trebui să fie mulțumiți cei de la Galatasaray cu scorul ăsta, ar fi putut fi mai rău, a declarat Ridvan Dilmen, potrivit turcilor de la Fanatik.

Olimpiu Moruțan, criticat și el în Turcia

Moruțan evoluează cu frâna de mână trasă. Mă întreb dacă Gică Hagi și Gică Popescu, care ar fi avut un cuvânt de spus în aceste transferuri, i-ar fi transferat pe Cicâldău și pe Moruțan?, a transmis editorialistul turc Levent Tuzemen.

Citește și Continuă coșmarul pentru Moruțan și Cicâldău! Galatasaray a coborât pe locul 11 după un nou eșec

galatasaraycicâldăuturciaMoruţan