Motivația specială a adversarilor celor de la FCSB: „E un meci istoric pentru noi”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 17 septembrie 2020, ora 09:31,
topola backa
topola backa

Cei de la Backa Topola se află la primul sezon european din istoria clubului. 

Iar diseară vor evolua pentru prima oară pe teren propriu în competițiile continentale.

„Am așteptat acest moment, iată că a venit. E trist că nu le putem oferi suporterilor șansa să ne vadă la treabă. Sperăm să mai avem ocazia asta.

Știm că FCSB e o echipă cu o istorie bogată, un club cunoscut în Europa. Însă noi vrem să producem surpriza. Am arătat că putem, sperăm să reușim și de data asta”, a declarat Huba Tolgyesi, managerul sportiv al celor de la Topola pentru Gazetă.

Adversarii nu se gândesc la o victorie la masa verde, chiar dacă din rândurile roș-albaștrilor au fost înregistrate 13 cazuri de coronavirus.

„Nu ne e teamă, sigur, suntem puțin îngrijorați, nu putem nega asta. Suntem îngrijorați nu doar pentru noi, ci pentru ambele echipe. Trebuie să fie un meci bun, e despre fotbal, nu o poveste despre Covid-19. Cel puțin noi asta ne dorim. Vrem să fim o gazdă bună pentru FCSB”, a mai declarat oficialul gazdelor de astăzi.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | Șoc în Champions League! Steaua Roșie a fost eliminată dramatic din competiție

 

huba tolgyesiEuropa LeagueBacka Topolafcsbrealitatea