Motivul conflictului dintre Ante Puljic şi DDB

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 04 iulie 2021, ora 10:21,
Ante Puljic
Ante Puljic

Dinamo a intrat în insolvenţă pentru a doua oară, iar cei mai mulţi dintre fotbaliştii echipei s-au simţit nedreptăţiţi de aceasă decizie a conducerii din Ştefan cel Mare.

Cel mai afectat s-a arătat croatul Ante Puljic, un lider al lui Dinamo în vestiar, care a ieşit şi în mod public să spună lucrurilor pe nume.

Fudaşul a declarat că dacă nu va fi plătit pentru lunile restante, va pleca de la Dinamo. Motivul pentru care ar fi fost atât de vehement în ultimul timp ar fi altul.

Deian Sorescu, Paul Anton și Adam Nemec ar fi primit cel puţin un salariu din cele restante, iar fundaşul croat nu ar fi încasat nimic, iar de aici a pornit conflictul împotriva conducerii dinamoviste, informează ProSport.

În momentul în care a aflat de situaţia aceasta, Ante Puljic a decis că nu vrea să se mai lase umilit de către cei care conduc destinele grupării din Ştefan cel Mare. Banii pe care i-ar fi primit ceilalţi colegi ai lui Puljic sunt de la un sponsor, dar suma virată nu ar fi putut acoperi toate salariile, mai spune sursa citată.

,,Situația este foarte rea! Eu nu dau bir cu fugiții, însă lucrurile devin clare. Nu știu alții ce vor face, dar eu marți plec acasă dacă nu mi se vor plăti salariile!

Dacă lucrurile nu se schimbă, asta e situația. Puteam pleca de azi pentru că au trecut cele 15 zile de când am depus foile.”, a declarat Ante Puljic, joi, pentru GSP.

Citeşte şi PANICĂ LA DINAMO! FĂRĂ MEDIC, „CÂINII” AU CHEMAT AMBULANȚA DUPĂ O ACCIDENTARE DE LA ANTRENAMENTE

ddbante puljicrestantesalariidinamorealitatea