Nae Constantin a recunoscut absolut tot: „Înregistrarea a fost făcută e făcută de pe telefonul meu! De la mine a ajuns la liderii de galerie!”

Nae Constantin, antrenorul celor de la Petrolul, a dezvăluit că înregistrarea în care Gabi Tamaș înjura clubul și fanii a fost făcută de pe propriul său telefon.
Mai exact, Nae Constantin nu a putut tolera un asemenea comportament. Iată ce a declarat tehnicianul „Lupilor”.
„Am dat această înregistrare către liderii galeriilor pentru a vedea!”
„Vreau să încep cu începutul: vara anului 2021, când am dat drumul la treabă, împreună cu Claudiu Tudor. Unul dintre obiective a fost să facem un vestiar puternic. Am muncit fiecare în pătrățica lui pentru asta. Am reușit să aducem jucătorii pe care i-am auzit buni pentru acest vestiar, am eliminat jucători care n-au fost buni pentru acest vestiar, am primit multe reproșuri pentru anumiți jucători, dar rezultatele ne-au dovedit că am făcut algerile corecte aproape de fiecare dată. Revenind la ce se întâmplă azi și referitor la subiectul Gabi Tamaș, e o situație delicată, încercăm să trecem peste ea. Tamaș e un jucător bun pentru noi, dar care în momentul ăsta considerăm că nu poate să ne mai ajute. Nu fotbalistic, ci la nivelul vestiarului, acolo unde ne punem mare bază.
Referitor la ce s-a întâmplat și la tot ce se discută, după meciul cu Steaua (n.r – FCSB), undeva seara, la 10, am primit un telefon de la Gabi. A fost primul telefon avut de la el. Era undeva cu mai mulți colegi de-ai lui, mi-a spus că undeva la 7 jucători. Era foarte dezamăgit că i-a invitat pe toți jucătorii, dar au venit doar vreo 7. I-am spus că e problema lor ce fac acolo, timpul liber e al lor.
Discuția s-a dus în mai multe direcții. Una dintre ele fiind jocul cu Steaua (n.r – FCSB), că la conferința de presă aș fi dat eu în echipă, că ne-am apărat pe jos și că de fapt eu spusesem să ne apărăm așa. Am încercat să-i spun că nu am spus niciodată asta. A mai trecut la analiza tactică de după joc, în care mi-a reproșat că le arăt numai lucruri negative și că nu le arăt un lucru bun. I-am spus că au fost două lucruri bune în prima repriză pe care le-am arătat. L-am văzut că e un pic agitat, i-am spus să ne liniștim, să rămână mâine o zi liberă. A zis că ‘îmi iau câte zile libere vreau eu, nu trebuie să-mi dai tu’. Am trecut și peste asta. După care, iar, alte reproșuri. Mai spre final, au fost cuvintele adresate suporterilor, le-ați auzit toți. A fost salutat, între ghilimele, președintele și Claudiu Tudor. Printre altele a spus că vrea să rezilieze, că are oferte și nu mai stă la Ploiești.
A doua zi ne-am întâlnit la stadion. Am aflat că a doua zi a aflat și Costel Lazăr, la fel, a transmis că vrea să rezilieze. Inițial n-am vrut să le spun că am fost sunat, dar a trebuit. Am făcut o analiză rapidă și am hotărât să-l anunțăm pe președinte că noi acceptăm rezilierea contractului și să facă ce are de făcut.
Ce m-a deranjat foarte mult nu a fost neapărat telefonul. Probabil, dacă aș fi fost puțin mai inteligent, aș fi închis, nu aveam ce să vorbesc la ora aia cu el. M-a deranjat că discuția a avut loc de față cu alți 7 jucători și mai multe persoane la masă. Reproșurile aduse aș fi preferat să le avem între patru ochi sau în fața echipei, la analiză. Eu mereu le spun să spună dacă e ceva în neregulă.
În momentul în care s-a pus în discuție ca el să vină la Petrolul, am fost primul care a spus da. Acum, la reziliere, am fost primul care a zis da. Am transmis președintelui, el a făcut înștiințare, doar că a doua zi a apărut știrea că Tamaș va fi îndepărtat și toată lumea a început să întrebe de ce. Au fost lucruri care s-au reproșat antrenorului, președintelui, lui Claudiu.
Înregistrarea care a fost făcută e făcută de pe telefonul meu. Nu a fost nimic premeditat. Am o aplicație pentru că, la un moment dat, am fost amenințat de cineva foarte urât și de atunci înregistrez toate convorbirile. În momentul în care au fost discuțiile că de ce pleacă Tamaș trebuia să ne justificăm într-un fel. Am dat această înregistrare către liderii galeriilor pentru a vedea, pentru că erau lideri care nu erau de acord cu această plecare. Mai departe, cum a ajuns în online, nu știu. La mine a plecat doar către lideri de galerie.
Ce a apărut în online e o parte. Toată înregistrarea are undeva la 15 minute. Îmi asum, n-am cum să mint, să spun că n-am făcut asta. Îmi place să spun că am fost asumat.
Au mai fost probleme cu Tamaș, dar le știam, ne-am asumat când l-am adus. Doar că undeva a ajuns până sus și, orice ar fi fost de aici înainte, n-ar fi fost bine”, a declarat Nae Constantin, în cadrul unei conferințe de presă.
Tamaș a bifat pentru Petrolul Ploiești un total de 14 partide. Fundașul central a marcat 2 goluri și a oferit un assist.