Naţionala României a ajuns la Köln, unde sâmbătă va întâlni naţionala Belgiei

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 21 iunie 2024, ora 17:15,
Naționala României
Naționala României

Tricolorii au părăsit Würzburg, vineri dimineaţă, fiind încurajaţi la plecare de întreg personalul hotelului.

Trenul cu care s-a deplasat delegația României a atins o viteză impresionantă de 280 km/h

La poarta hotelului se afla şi un grup de români veniţi special să îşi arate sprijinul pentru echipa naţională. La sosirea în gara din Würzburg, tricolorii au avut parte de o nouă surpriză plăcută: câţiva suporteri români i-au întâmpinat cu urale.

Drumul cu trenul spre Köln a durat aproximativ două ore, timp în care jucătorii s-au relaxat uitându-se la filme, citind sau jucându-se Uno. Trenul a atins o viteză impresionantă de 280 km/h, oferindu-le astfel jucătorilor o experienţă confortabilă şi rapidă.

Ajunsă în gara din Köln, echipa naţională a continuat călătoria cu autocarul, un drum de aproximativ 10 minute până la hotel. Odată ajunşi, tricolorii au luat prânzul şi s-au odihnit pentru a se pregăti corespunzător pentru antrenamentul oficial programat în această seară, la ora 19:30, ora României, pe arena din Köln.

Suporterii români, prezenţi în număr mare în oraşul din vestul Germaniei, sunt aşteptaţi să creeze o atmosferă incendiară şi la meciul cu Belgia programat sâmbătă, de la ora 22:00.