Neagoe și Rotaru l-au criticat pe Sorin Cârțu

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat luni, 29 mai 2023, ora 07:42,
Sorin Cârțu
Sorin Cârțu

CFR Cluj a fost învinsă de Farul, scor 1-2, însă Universitatea Craiova n-a reușit să profite și să treacă pe locul 3, pentru că a pierdut cu Sepsi, scor 0-1.

În săptămâna meciurilor care stabileau cine va fi pe locul 3, Sorin Cârțu a transmis că „va paria 1 solist la meciul CFR Cluj – Farul”. Eugen Neagoe a dat de înțeles că astfel de declarații i-ar fi făcut pe fotbaliștii săi să nu creadă că ar putea ajunge pe 3.

„De trei zile tot discut cu băieții, cu echipa. Le spun că e important să rămânem concentrați, să nu ascultăm ce se aude în stânga și dreapta. Știam că Farul va juca! Din păcate, am jucat slab. E o seară foarte tristă pentru noi, asta e realitatea.

În această seară totul depindea doar de noi, să ne facem treaba pe teren. Eu la final am aflat că au câștigat cei de la Farul, nu m-a interesat. Era important să câștigăm jocul. Nu am reușit, am dezamăgit atâta lume, suporterii. Dar ăsta este fotbalul.

Nu îmi doream acest scenariu, dar am văzut ieri Borussia Dortmund cu Mainz. Le-am zis că nu vreau să avem soarta lor. De ce mi-a fost frică nu am scăpat. O să avem o discuție mâine dimineață, chiar nu pot să știu la ce s-au gândit băieții”, a spus Neagoe la Orange Sport.

Și finanțatorul Mihai Rotaru, într-o intervenție la Digi Sport, a criticat ieșirea lui Sorin Cârțu: „Am spus-o toată săptămâna, una dintre greșeli a fost acea declarațile dinspre zona noastră. Faci două lucruri în acel moment: le intră în subconștient jucătorilor noștri că nu se va întâmpla nimic acolo și le intră în subconștient și jucătorilor Farului.

Eu am știut de la început că totul avea să se decidă pe teren. Știam că Farul va face tot ceea ce poate pentru a scoate un rezultat bun, să câștige meciul. Acea declarație a fost o greșeală majoră”.

universitate craiovacfr clujSorin Cirtufaruleugen neagoe