Dan Petrescu nu a semnat prelungirea contractului cu CFR Cluj, deși patronul clubului, Neluțu Varga, a declarat că antrenorul va rămâne pe banca tehnică a echipei până în 2029.
Astfel, Neluțu Varga susține că între cei doi există o înțelegere și este vorba doar despre o formalitate.
Patronul grupării ardelene a subliniat că motivul este programul aglomerat pe care îl au cei doi, iar în prezent, obiectul principal este lupta la titlu.
”Am tot spus și mă repet: suntem înțeleși cu Dan Petrescu și mai este doar o formalitate semnarea actelor. Nu consider că este o problemă că el nu semnat până acum.
Avem și noi, ca fiecare, și alte treburi aici la club, mă refer la treburile noastre curente de zi cu zi. Însă, vorba cu Dan Petrescu este vorbă, iar el o să fie antrenorul nostru până în 2029. Ne concentrăm pentru lupta la titlu și să dea Dumnezeu să ieșim din nou campioni”, a declarat Neluțu Varga pentru prosport.ro.