Noul director sportiv a spune ce achiziții va face Rapid: „Nu-mi plac revoluțiile”

Clubul Rapid a anunțat, pe site-ul oficial, instalarea în funcția de director sportiv a italianului Mauro Pederzoli, acesta urmând să se ocupe de transferuri, identificarea jucătorilor și colaborarea directă cu stafful tehnic.
„Pentru mine, diferența nu e între străini și români, ci între jucători buni și jucători slabi”, a transmis Pederzoli
Născut pe 1 noiembrie 1961, Pederzoli are o experiență de peste 25 de ani în fotbalul internațional și vine la Rapid după ce, în perioada 2021-2024, a ocupat aceeași funcție la Parma.
Referitor la obiectivele echipei în viitorul sezon, italianul a spus că Rapid țintește unul dintre locurile care să îi permită să evolueze în cupele europene.
„În ceea ce privește obiectivele, desigur, vrem să revenim să concurăm în partea de sus a clasamentului, pentru locurile care duc în Europa.
Acum avem un nou antrenor, este foarte important, pentru că vine cu un nou stil de joc. Așa că cel mai important lucru acum este să înțelegem ce gândește antrenorul despre această echipă, despre acești jucători.
Apoi, desigur, piața este deschisă și este foarte mare. Și să ai o piață atât de mare e o oportunitate. pentru că îți permite să înțelegi nivelul real al echipei și apoi să faci unele intervenții.
Nu-mi plac revoluțiile, cred că un club ca Rapid trebuie să acționeze pe piață analizând foarte, foarte atent, foarte profund, fiecare situație.
Așa că vor veni niște jucători noi, dar acum este prea devreme să discutăm despre asta. Totuși, nu cred că vom schimba mulți jucători, cu siguranță.
Eu vorbesc despre jucători, pentru mine, diferența nu e între străini și români, ci între jucători buni și jucători slabi”, a transmis el.
Pederzoli și-a început cariera în 2000, ca director sportiv la Brescia, iar între 2003 și 2005 a activat în aceeași calitate la Cagliari. În 2007 a făcut pasul în Premier League, la Liverpool, unde a făcut parte din departamentul de scouting.
Revenit în Italia, a ocupat funcții de conducere la cluburi importante ca Torino, AC Milan Youth și Novara, unde a acumulat o experiență valoroasă în zona de management sportiv și identificare a talentelor.
Parcursul său profesional include și etape în afara Europei, în Paraguay (Cerro Porteno), SUA (Miami FC), China (Hengfeng) sau Ecuador (Quevedo).
În 2019, a revenit în Italia, alăturându-se clubului Parma, mai întâi ca scouter, iar apoi, din 2021, ca director sportiv.