Novak Djokovic a defilat spre turul 3 de la Wimbledon

Articol de Gabriel Ion - Publicat joi, 03 iulie 2025, ora 19:15,
Novak Djokovic
Novak Djokovic

Tenismanul sârb Novak Djokovic l-a învins joi pe britanicul Daniel Evans şi s-a calificat în 16-imile turneului masculin de la Wimbledon.

Următorul adversar este compatriotul lui, Miomir Kecmanovic

La 38 de ani sârbul Novak Djokovic se gândeşte la un nou succes într-un turneu de Grand Slam.

În turul secund de la Wimbledon, Djokovic, locul 6 ATP, l-a învins pe britanicul Daniel Evans (35 de ani, locul 154 ATP), într-un meci fără istoric, încheiat după o oră şi 49 de minute.

Novak Djokovic s-a impus în trei seturi, scor 6-3, 6-2, 6-0, iar în 16-imile de la Wimbledon va juca împotriva compatriotului său Miomir Kecmanovic (25 de ani, locul 49 ATP).