Tenis· 2 min citire

Novak Djokovic nu plănuiește să se retragă prea curând din lumea tenisului: ”Încă am pasiunea și foamea de a juca la cel mai înalt nivel”

Novak Djokovic

Novak Djokovic

Scris de Popescu Mihai Publicat: 28 sept. 2022, 17:00

Novak Djokovic, care participă la turneul ATP de la Tel Aviv, Israel, a declarat că nu se gândește la retragere, chiar dacă realizările lui profesionale sunt la cel mai înalt nivel.

Tenismenul a mai spus că încă simte ”pasiunea și foamea e a câștiga trofee”.

"Încă vreau să joc tenis, deși am realizat aproape tot ce poți realiza în acest sport. Încă am pasiunea și foamea de a juca la cel mai înalt nivel profesional. Vreau să mai câștig trofee”. 

 "A fost cea mai tare atmosferă pe care am trăit-o vreodată, aici fiind oameni foarte pasionați de sport. Îmi place să văd asta și am vizitat și Ierusalimul la a doua mea călătorie în Israel, dar a fost cu ceva timp în urmă. Am uitat multe lucruri, așa că voi reveni din nou, cu siguranță", a subliniat Djokovic.

Djokovic a vorbit și despre retragerea lui Roger Federer, după ce a participat la competiția Laver Cup, la Londra, săptămâna trecută.

 "Am un respect enorm pentru Roger și pentru contribuția adusă sportului nostru. A avut o carieră epică, poate fi mândru de ea. Este unul dintre cei mai recunoscuți sportivi din toate timpurile. Retragerea sa este un moment trist pentru tenis", a spus Djokovic.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News