Novak Djokovici anunță că e posibil să fi jucat ultimul să meci la Roland Garros

Învins în semifinale la Roland Garros de Jannik Sinner, Novak Djokovici a declarat că poate a jucat ultimul său meci la Porte d’Auteuil.
Salutul său adresat publicului parizian a avut aerul unei despărţiri, dacă nu chiar al unui adio. Învins în semifinale de Jannik Sinner, Novak Djokovici, 38 de ani, a explicat în cadrul unei conferinţe de presă. „Am un mare sentiment de recunoştinţă pentru sprijinul pe care l-am primit în această seară, a fost incredibil”, a declarat sârbul. „Nu cred că am primit vreodată un asemenea sprijin pe acest teren, într-un meci important împotriva unuia dintre cei mai buni jucători din lume”.
„Poate că a fost ultimul meu meci aici, nu ştiu, de aceea a fost emoţionant”, a adăugat câştigătorul a 24 de Grand Slam-uri. „Nu am spus că a fost ultimul meu meci, ci că ar putea fi ultimul”, a continuat el să precizeze când a fost întrebat din nou despre acest subiect. „Douăsprezece luni, în acest stadiu al carierei mele, este o perioadă foarte lungă. Vreau să continui să joc? Da, dar voi mai fi în stare să joc peste 12 luni? Nu ştiu”.
„Nu ştiu ce va aduce ziua de mâine, dar voi continua”, a explicat Novak Djokovici. Pe agenda sa pentru moment: Wimbledon – un turneu pe care ştie că are şanse mai mari să-l câştige – şi US Open. „Nu ştiu despre restul”, a spus triplul câştigător al Openului Franţei.