Un atacant care a intrat în vizorul Craiovei și al FCSB-ului este pe cale să-și prelungească contractul cu clubul la care impresionează în acest moment.
Cephas Malele, vârful celor de la FC Argeș, ar urma să parafeze o nouă înțelegere cu echipa din Trivale, după cum anunță principalul sponsor al formației piteștene.
Viorel Tănase le transmite celor care îl doresc pe Malele, că atacantul nu este de vânzare, iar în curând va semna un nou contract cu echipa pregătită de Prepeliță și Ianovschi.
,,Să fie foarte clar! Malele este și va fi jucătorul lui FC Argeș. Impresarii lui au un acord cu FC Argeș, iar el va rămâne jucătorul nostru. Aud și eu că se interesează FCSB și Universitatea Craiova de el, dar vreau să spun tuturor că el nu este de vânzare pentru nicio sumă!
Avem acționari și finanțatori care îi pot plăti salariul lui Malele pentru următoarele două sau trei sezoane, deci nu va pleca.", a declarat Viorel Tănase, pentru Pro X.
8 goluri în 18 partide a reușit Cephas Malele în acest sezon pentru cei de la FC Argeș.
400.000 de euro este cota de piață a atacantului în acest moment, potrivit transfermarkt.com.