Oferta făcută de DDB pentru a deveni acționar majoritar: „Dinamo nu va falimenta, cum probabil unii își doresc”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat joi, 16 iunie 2022, ora 19:04,
Doar Dinamo București
Doar Dinamo București

Dinamo a retrogradat, pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului, după ce a pierdut barajul pentru Liga 1 cu “U” Cluj-Napoca. Cei din programul Doar Dinamo Bucureşti au ținut echipa în viață în ultima vreme, iar Cătălin Alexandru a spus cum vor evolua lucrurile.

DDB și-a propus să strânga 1 milion de euro în următoarele două luni

Cătălin Alexandru, reprezentantul Departamentului de Comunicare al programului Doar Dinamo Bucureşti (DDB) a susținut prima conferință de presă după retrogradarea grupării din Ștefan cel Mare din Liga 1.

Dinamo nu va falimenta, așa cum probabil unii își doresc. Dinamoviştii nu fac niciun pas în spate şi o dată cu retrogradarea în Liga a II-a vor lupta cu tot ce au la îndemână ca acest club să meargă mai departe.

Am pierdut o sumă importantă din drepturile TV şi avem obiectivul de a achita datoriile pe termen scurt, dar ne gândim și pe viitor, de a vedea Dinamo ieşită din insolvenţă. Pentru a putea face asta trebuie să trecem de aceste două luni critice.

Avem mai multe modalități de strângere de fonduri. Primul ar fi de a readuce membrii activi în DDB. La un simplu calcul, 1.000 de membri reveniți înseamnă 50.000 de euro care vor ajuta în lupta pentru salvarea clubului.

Noi ne-am propus un target de a reajunge la 10.000 de membri activi în următoarele două luni. Ne-am propus să strângem 1 milion de euro în aceste două luni. Pragul minim este de 500.000, dar noi ne propunem la 1 milion în două luni”, a declarat Cătălin Alexandru.

DDB vrea să cumpere 72,8758% din acțiunile lui Dinamo cu 1 euro

Totodată, DDB a anunțat că vrea să cumpere pachetul majoritar de acțiuni deținut de Dorin Şerdean, de 72,8758%. „Am fost mandatat să transmit din partea DDB o ofertă publică către acţionarul majoritar al clubului, Dorin Şerdean.

Oferta noastră pentru acţiunile pe care le deţine este de 1 euro. Totodată, dacă face dovada faptului că a achitat o anumită sumă de bani către Pablo Cortacero pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni, vom achita şi acea sumă”, a mai spus el, conform eurosport.ro.

În acest moment, DDB deține 20,0610% din acțiuni. Celelalte acțiuni sunt dețiune de CS FC Dinamo, care aparține lui Nicolae Badea (7.031%) și de Cornel Dinu (0.013%).

ddbdorin serdeandoar dinamo bucuresti