Rapid București s-a întors în Liga 1 în această vară, după ce a petrecut nu mai puțin de șase sezoane în ligile inferioare din România.
După ce au promovat, acum, cei de la Rapid București trebuie să își întărească semnificativ lotul pentru a nu avea emoții în Liga 1, iar primul transfer a fost deja perfectat.
Alexandru Albu, fostul fotbalist al celor de la UTA Arad, a semnat cu echipa antrenată de Mihai Iosif pe un sezon, cu opțiunea de prelungire pe încă unul, după cum anunță clubul giuleștean.
,,Rapid a perfectat astăzi primul transfer din această vară, transferându-l pe Alexandru Cristian Albu, de la UTA Arad.
Fundașul de 27 de ani, născut în București, a debutat în fotbalul mare la Concordia Chiajna, între 2013 și 2019, iar în sezonul 2019/2020 a jucat în prima divizie la Academica Clinceni, iar în sezonul abia încheiat a evoluat în 36 de meciuri, marcând de două ori, cu FC Argeș și Hermannstadt. Alex a semnat pe un an cu Rapid, cu drept de prelungire.'', apare în comunicatul dat de Rapid.
Alexandru Albu se declară încântat de faptul că în următorul sezon de Liga 1 va îmbrăca tricoul unei echipe cu tradiție în fotbalul românesc.
,,Sunt bucuros pentru că am reușit să semnez cu o echipă mare, de tradiție, cu nume, cu niște suporteri minunați și abia aștept să fac primul antrenament și să vină primul meci.'', a declarat Alexandru Albu, pentru siteul oficial al giuleștenilor.