OFICIAL | Un club din Liga 1 a rămas fără antrenor

Așa cum a anunțat realitateasportiva.net în exclusivitate, Dorinel Munteanu s-a despărțit de Concordia Chiajna. Clubul ilfovean a făcut anunțul oficial și a motivat decizia cu rezultatele slabe din ultima perioadă.
Dorinel Munteanu (50 de ani) preluase Concordia la 18 septembrie și a avut un bilanț de 2 victorii, 4 remize și 8 înfrângeri.
„Consiliul Director al CS Concordia Chiajna, împreună cu factorii decizionali din cadrul Departamentului tehnic al clubului au votat în unanimitate rezilierea, de comun acord, a contractelor staff-ului tehnic, format din domnii Dorinel Munteanu, Paul Șomodean și Cătălin Ciorman. Această decizie vine în urma ședințelor susținute în datele de 4,5,6 și 7 ianuarie 2019, în cadrul cărora s-a evidențiat nerealizarea obiectivelor convenite la începutul colaborării și s-a dezbătut planul de redresare al echipei participante în cadrul Campionatului Național Liga I Betano. CS Concordia Chiajna le mulțumește domnilor antrenori pentru eforturile depuse în această perioadă și le urează mult succes în continuare!„, se arată într-un comunicat.
După 21 de etape din Liga 1, Concordia Chiajna ocupă penultimul loc în clasament, cu 17 puncte. Ilfovenii au cel mai slab golaveraj din campionat, -21.