Oficialii FCSB, fără cuvinte după umilința de la Mediaș: ”Nu găsesc explicații”

FCSB a fost umilită la Mediaș, scor 0-4, iar roș-albaștrii au ajuns la a cincea înfrângere consecutivă în Liga 1.
Formația din Capitală nu a mai înregistrat un eșec la 4 goluri diferență din sezonul 2009/2010, ediție de campionat în care pierdea cu 1-5 în fața cellor de la Rapid.
După meci, Narcis Răducan, directorul sportiv al FCSB, a găsit cu greu o explicație pentru înfrângerea usturătoare. Oficialul clubului din Capitală a precizat că a discutat cu Gigi Becali și vor încerca să găsească soluția salvatoare. De asemenea, Răducan a anunțat că toată atenția echipei este concentrată pe returul play-off-ului din Europa League cu Vitoria Guimaraes.
”E destul de greu de explicat. Mi se întâmplă rar să nu găsesc explicaţii, sincer. Am vorbit puţin cu Gigi Becali. Voi vorbi din nou în această noapte. Nu cred că trebuie să fim impulsivi. Sunt lucruri care nu funcţionează şi dacă nu le reglăm, vom continua picajul.
Avem un antrenor de două zile, dar nu ma puneţi să comentez ce a spus antrenorul. Este mult de muncă, eu asta văd. Toată atenţia noastră e concentrată pe returul de Europa League apoi trebuie să schimbăm multe lucruri” a declarat Narcis Răducan după umilința de la Mediaș.