Meciul de duminică dintre FCSB și Dinamo a avut un aer ciudat. Evident, interesul a fost unul foarte ridicat pentru derby, dar amprenta fiecăreia dintre cele două tabere nu a inspirat încredere și nu a indus ideea unor principii sănătoase în sport.
Dinamo a arătat cea mai bună situație rea, din punctul de vedere al unui mare brand în fotbalul românesc. Cu un buget restrâns și o situație incertă în privința proprietarului/acționariatului, “câinii roșii” sunt împinși de la spate de superba locomotivă intitulată ‘Peluza Cătălin Hîldan’. Din punctul meu de vedere, este cea mai bună galerie din țară si impune respect prin tot ceea ce face. În momentele tulburi, PCH a fost acel metronom, busola regularității pentru un club de care au tras, de-a lungul anilor, mai multe persoane, cu interese diferite (precum mai mulți câini de un singur os).
Însă, după o analiză la rece, Dinamo nu are niciun plan demn de istoria acestui club măreț. Un club care nu a retrogradat niciodată și care are în palmares 18 campionate și 13 cupe. În lipsa unei infuzii de capital, Dinamo merge cu luminile de avarie aprinse. Dar semnalele de avertizare sunt acoperite/zugrăvite cu mesaje de tipul “Ne bazăm pe tineri, vrem să creștem jucători valoroși pe care să îi vindem, vrem să închegăm un nucleu solid”. În fond, Dinamo nu are bani pentru a oferi salarii mari, pentru a transfera jucători în schimbul unor sume cu minimum cinci zerouri (!!).
Dinamo are o casă atât de dărăpănată, încât alb-roșiilor le e lehamite doar când o văd! La 70 de ani de la înființarea Clubului Sportiv Dinamo, ministrul de Interne, Carmen Dan, a promis că noul stadion va fi construit până în 2020. Însă situația în care se află proiectul nu inspiră încredere.
Ajungem și la FCSB, fosta FC Steaua București. Aici e suficient să te duci la un meci de pe teren propriu al roș-albaștrilor lui Becali pentru a-ți da seama că e haos și ceață. În momentul în care vezi că într-o parte a Arenei Naționale sunt comercializate noile articole (echipamente, fulare, însemne) ale FCSB, iar în altă parte se vând tricouri și steaguri cu “Steaua București, Forza Steaua”, îți dai seama că ai intrat pe tărâmul nisipurilor mișcătoare. Este un peisaj angoasant pentru orice stelist adevărat… sau pentru orice iubitor de fotbal prin prisma valorilor pe care le promovează acest sport. Microbiștii bacovieni (oare există așa ceva?) își aduc aminte de versul sfâșietor “[…] și scârțâiau coroanele de plumb” când sunt puși în fața unei asemenea neguri.
FCSB este într-o situație ingrată, care va continua să genereze o dezbinare inerțială. Obligat de instanță să lase în urmă o parte uriașă din istorie, brand și tradiție, clubul va atrage mereu dintre suporterii “steliști, roș-albaștri”. O parte însemnată sunt acei (tele)spectatori de weekend sau de cupe europene, care vor să vadă fotbal românesc, jucători de echipa națională sau “vedetele” șlefuite de media. Ei vor veni la stadion și vor lua când un articol (tricou, fular, steag) cu FCSB, când unul cu Steaua București. Pentru că, pentru aceștia, situația nu s-a schimbat, tradiția a mers mai departe, indiferent de ce a prezentat instanța, presa sau legendele Stelei. Putem să spunem orice, dar nu putem schimba oameni.
Toate aceste probleme sistemice ale unor echipe de tradiție au fost tolerate încă o dată grație unui 3-3 spumant, într-o seară ploioasă de vară. Oamenii s-au dus mulțumiți acasă (sau au închis satisfăcuți televizorul), după un spectacol ofensiv care a făcut o bună reclamă fotbalului autohton. Dar să nu uităm că românii acționează cu precădere în funcție de aerul momentului… cine știe ce vor scoate la iveală forajele mentale după un 0-0 anost?
