OPINIE | Mult zgomot pentru nimic! Echipa care este chiar "națională"

Naționala a încheiat în cel mai pur stil românesc o toamnă în care ne-am servit din nou iluzii deșarte. O victorie cu Islanda nu ar fi făcut decât să prelungească speranțele nefondate pentru o prezență la Mondialul la care românii visează din 1998.

Cu două meciuri eliminatorii în fața unor adversari precum Polonia, Suedia sau Croația, tricolorii care s-au chinuit în această toamnă cu Armenia și Islanda nu aveau practic nicio șansă. Servit microbiștilor drept "drumul spre Qatar", parcursul din preliminarii a avut ca punct terminus turneul final doar în momentul tragerii la sorți.

Acum, este momentul în care se caută vinovați de serviciu. Rădoi și-a anunțat plecarea cu gândul că va fi regretat după ce va fi lăsat România la doi pași de Mondial. Și-a făcut socotelile cu gândul la o victorie ca și obținută cu Islanda, însă fotbalul are un dar aparte de a pedepsi aroganța și alintul. Înainte de meci, Marica pretindea că "plecarea lui Rădoi ar fi un dezastru", după i-a cerut să nu mai meargă nici în Liechtenstein. Expresia perfectă a superficialității care ne înconjoară, a lipsei capacității de a analiza o situație clară și a absenței oricărui proiect pe termen mediu sau lung, la fel ca și în birourile de la FRF.

Rădoi s-a sinucis mizând pe Alibec, un atacant inexistent, o jumătate de fotbalist cu pretenții de geniu neînțeles. Prezența în primul unsprezece a unui tunar îndesat ani de zile cu ciocolată, bourbon, energizante și nopți pierdute la jocuri pe calculator arată imaginea tragică a fotbalului românesc. Un atacant care nu a însemnat și nu va însemna niciodată nimic în fotbal dincolo de granițele ridicole ale Ligii 1.  Însă nici Rădoi, nici jucătorii, nici Burleanu, nici Stoichiță nu poate fi numit vinovat pentru o stare de fapt evidentă: fotbalul nu poate fi mai sus decât nivelul țării pe care îl reprezintă! Momentele în care se ridică deasupra sunt excepționale, iar noi am avut parte de ele în urmă cu trei decenii.

România nu a prins un loc la EURO nici când UEFA l-a transformat într-un adevărat festival al Europei, cu 24 de echipe. Iar acum "visam" fără temei la Mondial. Pe ce bază?!

Cu Islanda, într-un meci "decisiv" am așteptat 85 de minute pentru un prim șut care să îi pună probleme portarului advers. A venit de la Ianis Hagi, însă nu a făcut decât să zguduie bara, într-un moment ironic pentru destinul acestei campanii. O mențiune specială pentru singurul jucător care a reușit să ofere momente de lumină pe parcursul întregii campanii, culminând cu golul fabulos de la Hamburg. Aproape cu lacrimi în ochi, Ianis ne-a cerut să credem în generația lui pentru viitor. Realitatea este că nu merităm nimic, ca națiune fotbalistică, până în momentul în care nu ne vom mai minți singuri și vom începe să construim de la zero, "pe curat". La fel ca și România...