Opoziţie pentru programul DDB! „PCH nu a reuşit nimic!”

Programul DDB susţinut de fanii dinamovişti a păstrat clubul în viaţă, dar nu a convins pe toată lumea că are şanse de reuşită.
Răzvan Oprea, membru fondator al Asociației Dinamoviști pentru Dinamo, a criticat felul în care board-ul care conduce clubul din Ştefan cel Mare gestionează situaţia.
„S-au bătut unii cu cărămida în piept că salvează clubul. Trebuie să aibă mai multă grijă cu banii, cu deciziile.
(…) PCH n-a reușit nimic! Ei au făcut niște donații sau niște împrumuturi către Dinamo. Eu nu sunt suporter de peluză, nu am notorietatea lor. Eu am propus un model. Nu am avut niciodată intenția de a crea o asociație. Dacă aș fi reușit, lucrurile ar fi stat de 100 de ori mai bine. Dânșii (n.r. -cei din PCH) s-au opus”, a spus actorul Răzvan Oprea la Digi Sport.

Negocieri dure cu jucătorii
Fanii-acţionari care conduc Dinamo au o nouă provocare. Trebuie să îi convingă pe jucători să revină la sentimente mai bune după intrarea clubului în insolvenţă. Fotbaliştii s-au simţit păcăliţi şi au anunţat că nu vor mai participa la meciurile amicale.
„Negocierile eșuate cu avocații jucătorilor plecați în iarnă de la Dinamo au pus clubul în săptămâna plecării în Turcia în fața luării unei decizii majore: insolvența sau faliment!? Alegerea a fost evidentă! DDB nu a vrut să păcălească pe nimeni, DDB a vrut doar să nu lase Dinamo să moară și angajații să nu-și piardă locurile de muncă!
[…] Cu aceste gânduri am dorit ca jucătorii să se așeze la masa discuțiilor de săptămâna viitoare. Sperăm ca acestea să fie lămuritoare și în interesul jucătorilor și totodată al lui Dinamo! Fără disponibilitatea de dialog, există riscul ca respectul să dispară. Discuțiile de pe poziții de forță nu ajută, dimpotrivă!
Să continuăm povestea lui Dinamo împreună cu bine, iar în cazurile în care situația o impune, să ne despărțim cu onoare. DDB mizează pe profesionalismul și caracterul vostru! Vă sugerăm să le adresați tuturor celor care vă doresc “binele” următoarea întrebare:
“Dacă DDB a avut intenția să vă păcălească și să nu vă plătească oricum salariile promise în iarnă, care era diferența între a nu plăti 18.000 pe lună (salariu întreg) sau doar a nu plăti 10? (salariu diminuat câteva luni)” – a fost comunicatul fanilor din Peluza Cătălin Hîldan.