„Oracolul din Bălcești” prezice dezastrul pentru FCSB după plecarea lui Tănase: „Se vor lupta pentru locul 6!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat vineri, 29 iulie 2022, ora 09:18,
Dumitru Dragomir
Dumitru Dragomir

Florin Tănase a plecat de la FCSB după 6 ani la Shanghai Port FC, din China. Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF, a comentat plecarea vârfului român, pe care nu o vede cu ochi buni pentru echipa lui Nicolae Dică.

Mai exact, Dragomir consideră că FCSB nu se va mai lupta pentru locurile fruntașe după plecarea lui Tănase, iar dacă și Darius Olaru va pleca, echipa se va destabiliza.

„FCSB se luptă pentru locul 6!”

„Florin Tănase e cel mai bun jucător de la Steaua (n.r. FCSB). E și băiat serios! Dacă mai pleacă și Olaru, FCSB se luptă pentru locul 6. Miculescu e un jucător bun.

Dar FCSB n-are nevoie doar de înaintași. Are nevoie de un coordonator, un mijlocaș de valoare care să așeze echipa în teren, are nevoie de un fundaș central bun”, a declarat Dumitru Dragomir, pentru ProSport.

Odată cu meciul de aseară, Nicolae Dică, noul tehnician al FCSB-ului, a bifat prima victorie de la revenirea sa pe banca echipei.

Gigi Becali bagă mâna în buzunar pentru 3 noi transferuri! Citește chiar aici!

dumitru dragomirfcsb