Oțelul Galați pregătește un transfer promițător

Articol de Nicolae Dumitrescu - Publicat miercuri, 18 iunie 2025, ora 21:25,
Oţelul Galaţi
Oţelul Galaţi

Unul dintre cei mai promiţători tineri din Superliga schimbă tricoul în această vară.

Ştefan Bană, tânărul talent de la Craiova, ajunge sub formă de împrumut la Oţelul Galaţi

Oţelul Galaţi continuă reconstrucţia lotului şi aduce un plus de tinereţe şi calitate în compartimentul ofensiv. Din informaţiile Sport.ro, Ştefan Bană, jucător de 20 de ani provenit de la Universitatea Craiova, va evolua în sezonul 2025/2026 la formaţia de la malul Dunării, sub formă de împrumut.

Bană este un fotbalist polivalent, capabil să joace atât în poziţia de atacant, cât şi pe cele două flancuri ale liniei ofensive. În stagiunea precedentă a bifat 27 de meciuri în toate competiţiile pentru Craiova, reuşind două goluri şi două pase decisive.

De asemenea, este eligibil pentru regula U21, un detaliu important în strategia formaţiei pregătite de Laszlo Balint.

universitatea craiovaotelul galatiȘtefan Bană