Pancu: „A vorbi despre titlu la Rapid de la început de sezon e greu”

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat miercuri, 31 mai 2023, ora 11:37,
Daniel Pancu
Daniel Pancu

Selecţionerul echipei naţionale a României Under 20, Daniel Pancu, a declarat, marţi, că la Rapid este foarte greu să se vorbească despre titlu, deoarece este un club care nu are tradiţie în a câştiga campionate.

„Rapid are nevoie de transferuri şi sunt convins că vor mai veni jucători. La Rapid e foarte greu să se vorbească despre titlu, e o presiune foarte mare. Rapid e un club care nu are tradiţie în a câştiga campionate. Într-o sută de ani sunt doar trei titluri. Într-adevăr, de multe ori Rapid a terminat pe locul 2, şi eu ca jucător am trei sau patru clasări pe poziţia secundă. Sigur că obiectivul va fi un loc în primele 3, sigur că echipa îşi doreşte să crească, iar în momentul de faţă cei de acolo au parte de toate condiţiile. Dar cred eu că a vorbi despre titlu la Rapid de la început de sezon e greu”, a spus Pancu, fost jucător şi antrenor al formaţiei giuleştene.

„Presiunea va fi mai mare în noul sezon, cu siguranţă. Suporterii s-au comportat extraordinar până acum, tot timpul a fost o atmosferă de sărbătoare la jocurile Rapidului. Aşa că acum cred că va fi o presiune mare pentru echipă să termine în primele 3”, a adăugat el.

Daniel Pancu spune că a fost surprins de victoria divizionarei secunde Dinamo cu 6-1 în faţa formaţiei FC Argeş, în prima manşă a barajului de promovare în Superligă. El a menţionat că o dată cu promovarea echipei Dinamo, primul eşalon va avea în componenţă aproape aceeaşi componenţă ca în urmă cu 20 de ani.

„M-a surprins rezultatul lui Dinamo cu Argeş. Dar eu am spus de la început, atunci când Dinamo juca bine dar pierdea, că echipa asta va ajunge în play-off. Dar sincer nu mă aşteptam ca Dinamo să promoveze. Şi în niciun caz în acest sezon. Iar ăsta este numai meritul lui Ovidiu Burcă, el a ţinut în viaţă această speranţă a promovării şi iată că până la urmă a fost răsplătit. Acum, cu Dinamo, putem spune că fotbalul din Liga I se întoarce acasă. Se apropie de ce am trăit noi în urmă cu 20 de ani”, a precizat Pancu.

rapidovidiu burcadinamofc argeșnationala de fotbaldaniel pancu