Fostul fotbalist, dar și antrenor al giuleștenilor a analizat duelul dintre cele două formații și consideră că echipa lui Dinu Todoran nu pleacă cu prima șansă duminică seară!
Daniel Pancu este de părere că FCSB nu ar trebui să fie văzută favorita acestui derby, mai ales dacă se ține cont de rezultatele din acest start de sezon. Tehnicianul în vârstă de 43 de ani o vede pe Rapid drept o echipă cu pretenții la play-off și a declarat că duelul de pe Arena Națională, dintre cele două rivale, va fi unul cum nu s-a mai văzut de mult în fotbalul românesc.
„Rapid nu se comportă ca o nou-promovată, ci ca o echipă cu pretenții în play-off. Important e să nu se accidenteze nimeni, pentru că nu au un lot pentru primele 6. Primii 11 sunt buni, sunt acolo.
Înainte de meciul cu FCSB, este ca pe vremuri, deja au început declarațiile. Atmosfera va fi una specială. Va fi un duel foarte interesat, dintre o echipă foarte experimentată, care nu primește gol și de partea cealaltă, o echipă tânără care nu primește. Va fi un meci care nu a mai fost de mult în România. Ce mă surprinde pe mine, mai toată lumea vede FCSB favorită. Eu nu știu cum!? FCSB a primit 6 goluri, Rapid niciunul, Rapid are mai multe puncte.
Îmi aduc aminte de echipa aceea a lui Costel Gâlcă, când au ieșit campioni, am făcut 1-0, am avut șansa să facem 2-0, dar până la urmă au făcut ei 3-2. În perioada cu Reghecampf, la fel, au egalat în minutul 90 cu o lovitură liberă a lui Bourceanu. Pentru suporterii lui Rapid contează cel mai mult meciul cu FCSB și Dinamo”, a declarat Daniel Pancu, potrivit Pro X.