PAOK, remiză cu Slovan Bratislava. Răzvan Lucescu, mesaj pentru Mitriţă!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 01 octombrie 2021, ora 14:33,

PAOK Salonic a remizat pe propriul teren, 1-1 cu Slovan Bratislava, în cel de-al doilea meci din grupele UEFA Conference League. Mitriţă a fost titular în echipa lui Răzvan Lucescu şi a irosit o ocazie importantă în final. 

Consumul de energie din derby-ul cu AEK Atena i-a făcut pe oamenii lui PAOK să nu se prezinte cu aceeaşi energie şi la partida cu cehii din Conference League. PAOK a deschis scorul prin Akpom, însă cehii au restabilit repede egalitatea. S-a terminat 1-1, chiar dacă grecii au dominat aproape total în repriza a doua a meciului.

Mitriţă a fost protagonistul unei ocazii importante în final, dar a ales să centreze dintr-o situaţie în care putea trimite pe spaţiul porţii din interiorul careului.

„Am început jocul puternic, foarte bine, dar nu trebuia să primim acel gol, mai ales atât de repede. Ne-am creat ocazii, nu am marcat, sigur că şi adversarul putea înscrie. A fost o lipsă de energie în repriza a doua, din cauza jocurilor repetate şi a presiunii. Ne-am dorit, dar am fost puţin lenţi în unele faze ale meciului. Am dus mingi în careul advers, dar a fost o problemă de energie mentală, mai ales în finalul jocului. În general a fost un meci pe care trebuia să îl câştigăm.

Mitriţă trebuie să îşi asume riscuri cu stilul său de a juca, poate să evalueze situaţiile puţin mai bine, să încerce poarta. Nu vreau să merg atât de departe încât să spun că un jucător trebuie să câştige meciul de unul singur” – a punctat Lucescu la finalul jocului.

După remiza cu Slovan Bratislava, PAOK ocupă locul al doilea în Grupa F din Conference League. Danezii de la Copenhaga, următorul adversar al echipei lui Răzvan Lucescu, sunt pe primul loc, cu şase puncte după primele două meciuri.

grecialucescuremizapaokantrenormitrițăslovan bratislavaconference league