Parchetul din Serbia a dat verdictul! Novak Djokovic a avut COVID-19, înainte de a merge în Australia

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 03 februarie 2022, ora 09:43,
Djokovic, sursa foto-Profimedia Images
Djokovic, sursa foto-Profimedia Images

Novak Djokovic (34 de ani) a stârnit un scandal imens la începutul acestui an, asta după ce a vrut să participe la Australian Open, deși nu este vaccinat, iar regulamentul cere în mod clar acest lucru!

Liderul ATP a fost expulzat din Australia în cele din urmă și a ratat șansa de a-și trece în palmares al 21-lea titlu de Grand Slam din carieră. În ciuda faptului că a sperat până în ultima clipă că va reușit să obțină o derogare și să poată juca la Melbourne, Djokovic s-a întors în țara natală, după 10 zile în care a ținut capul de afiș în toate publicațiile mondiale.

Acum, autoritățile din Serbia au dat un răspuns final în privința testelor prezentate de Nole, în momentul deplasării în Australia. Deși validitatea acestora a fost pusă la îndoială de către mass-media, sârbi au stabilit că cele două teste sunt conforme, ceea ce atestă că Djokovic a fost infectat cu COVID-19 pe data de 16 decembrie, urmând ca pe 22 decembrie să iasă negativ.

„S-a stabilit printr-o analiză a bazei de date digitale că Novak Djokovic a fost testat de mai multe ori şi că certificatele pentru aceste teste din 16 decembrie şi 22 decembrie 2021 sunt valabile”, a afirmat procuratura sârbă într-un comunicat de presă, adăugând că aceste verificări au fost efectuate de Ministerul Sănătăţii.

Citește și „Novak Djokovic se va vaccina!”. Răsturnare de situație în cazul sârbului, după scandalul din Australia

djokovicaustralian opentenistestecovid