Fotbal Extern· 2 min citire

Parma, umilită în Serie B! Valentin Mihăilă nu a putut evita dezastrul + Dennis Man, uitat pe banca de rezerve

Parma- Man și Mihăilă, sursa foto- Profimedia Images

Parma- Man și Mihăilă, sursa foto- Profimedia Images

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 7 nov. 2021, 17:16

Formația de pe Ennio Tardini nu are parte de startul de sezon pe care și l-ar fi dorit, astfel că revenirea pe prima scenă a fotbalului italian pare extrem de departe în momentul de față!

Parma a bifat un nou eșec în Serie B, scor 0-4 contra celor de la Lecce, și ocupă doar locul 13 în clasament, după 12 etape din Serie B, cu 16 puncte acumulate. Deși patronul Kyle Krause a avut gânduri mărețe la începutul acestui sezon, "cruciații" au șanse tot mai mici să revină în Seria A încă din stagiunea următoare.

În duelul de astăzi, românii de la Parma nu au reușit nici ei să facă prea multe pentru formația condusă de Enzo Maresca. Concret, Valentin Mihăilă și Dennis Man au început duelul de pe banca de rezerve, urmând ca din minutul 67 fostul jucător al celor de la CSU Craiova să își facă apariția pe terenul de joc. De cealaltă parte, Man a văzut întreaga partidă de pe marginea terenului, pentru a treia etapă la rând.

Sursă foto: Profimedia

Sursă foto: Profimedia

Dennis Man, în conflict cu antrenorul Parmei?

„Nu există un caz Dennis Man, se antrenează și el bine. În ultimele două meciuri am schimbat puțin, iar rezultatele au fost pozitive. Așa cum am spus și data trecută, mă bazez mult pe munca din timpul săptămânii și cum îi văd pe băieți. 

Nu negociez pentru atitudinea greșită, când atitudinea e una bună, va fi loc pentru toată lumea. Atitudinea greșită nu va fi niciodată recompensată, iar asta cred că poate fi un exemplu pentru toată lumea în ceea ce privește atitudinea. Mihăilă a jucat cu Vicenza, s-a sacrificat și a avut o ocazie foarte clară. Dennis nu și-a găsit spațiu, însă va sosi și momentul lui”, a spus Maresca citat de ParmaLive.

Citește și DENNIS MAN, APROAPE DE O PLECARE DE LA PARMA! CE ECHIPĂ DIN SERIE A A PUS OCHII PE EL

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News