Sporturi· 3 min citire

Partidă de gală pentru „stejari”! România întâlnește Italia la București, după 18 ani

rugby România - Italia

rugby România - Italia

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 17 iun. 2022, 16:21

Naționala de rugby a României deschide seria meciurilor de pregătire din iulie cu o partidă de foc cu Italia, echipă componentă a Turneului celor 6 națiuni.

România a învins Italia cu 25-24 în ultimul meci jucat la București

Partida va avea loc la București pe 1 iulie! Meciul va avea loc pe Stadionul „Arcul de triumf”, de la ora 21:00. Italia revine în capitala României după 18 ani.

01 afis

Ultimul meci a avut loc în iunie 2004, pe Stadionul Național din cadrul Complexului Lia Manoliu, când România s-a impus la finalul unei întâlniri extrem de disputate cu 25-24, după ce la pauză conducea cu 22-5.

„După ce anul trecut am inaugurat Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf cu Argentina, anul acesta vom oferi publicului din România un meci test cu Italia.

Mă bucură nespus că am reușit să perfectăm acest meci și că vom oferi șansa tinerei noastre generații de Stejari să evolueze contra unui adversar redutabil.

Italia este o echipă care anul acesta a învins Țara Galilor în Turneul celor șase Națiuni și este extrem de important pentru noi că revine la București după 18 ani”, a declarat Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby, pentru rugbyromania.ro.

România și Italia s-au întâlnit, de-a lungul timpului, de 42 de ori

Cele două echipe s-au întâlnit ultima dată la Cupa Mondială din 2015, când Stejarii au fost aproape de a realiza o surpriză, pierzând cu 22-32. În acest moment, România se află pe locul 17 în clasamentul World Rugby, iar Italia pe locul 14.

Primul meci între România și Italia s-a disputat în 1934, la Milano, când Italia se impunea cu 7-0. De-a lungul timpului au fost 42 de întâlniri între cele două echipe, Stejarii impunându-se de 16 ori, iar 3 partide s-au terminat la egalitate.

În ultimii ani au mai avut loc întâlniri între reprezentativele secunde ale celor două țări, ultima chiar anul trecut, în decembrie, la Parma, pe Stadionul „Sergio Lanfranchi” din Parma, când au debutat pentru România A, la nivel internațional de seniori, jucătorii de U20 Kemal Altinok, Luigi Ostoni, Alin Conache și Romeo-Corrado Ștețco.

Prețurile biletelor la meciul România – Italia sunt între 50 și 300 de lei

Biletele pentru partida test care se va juca pe Stadionul „Arcul de Triumf” s-au pus în vânzare și pot fi achiziționate online de pe bilete.ro, dar și în rețeaua de magazine partenere, având 1500 de puncte de vânzare la nivel național, se anunță pe site-ul oficial al federației române.

Prețurile biletelor sunt următoarele: Tribuna 1 VIP – 300 lei, Tribuna 1 – 100 lei, Tribuna 2 – 80 lei și peluze – 50 lei. Copiii sub 12 ani au intrarea gratuită, însă vor putea intra numai după achiziționarea unui bilet cu valoare 0.

În iulie, România va mai disputa două partide de pregătire în cadrul unui turneu ce va avea loc în America de Sud, urmând să întâlnească reprezentativa Uruguay, pe 10 și 17 iulie, pe Stadionul Charrua din Montevideo.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News