Patronul CFR-ului dezvăluie suma investită în club în ultimii ani: „La noi sunt și salarii de 35.000-40.000 de euro”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 22 februarie 2022, ora 11:43,
Neluțu Varga
Neluțu Varga

Omul care a reinventat campioana României după era Paszkany a vorbit pentru prima oară după ce în media au apărut informația că jucătorii lui Dan Petrescu au restanțe financiare. 

Acesta a precizat că situația clubului din prezent se datorează unor datorii de care Neluțu Varga nu a știut atunci când a preluat gruparea din Gruia.

„Sunt niște salarii restante, dar totul se va rezolva. Lumea nu știe că, după ce am dat afară vechea conducere, m-am trezit cu datorii mai vechi, de 10 milioane de euro.  Mie îmi spuneau că totul e în regulă, tot dădeam bani, dar n-am știut nimic despre ce se întâmpla, de fapt. Am achitat deja opt, am încercat să țin pasul și cu salariile.

Dar nici eu nu sunt sac fără fund! Au fost jucători aduși pe bani mulți, unii nu jucau, apoi am plătit și ca să plece. De aceea am și demarat un audit. Nu e vorba de răutate, de răzbunare, dar dacă cineva a greșit, să plătească! Iar jucătorilor le-am promis că până la finalul lunii martie vom ajunge cu salariile la zi. Eu o să mă țin de promisiune, dar și ei trebuie să dea mai mult”, a precizat omul cu banii din Ardeal, citat de gsp. 

CITEȘTE ȘI –>> Luptă încinsă în ultimele 3 etape pentru play-off – Ce meciuri mai au de jucat echipele implicate

Neluțu Varga a devenit patron al vișiniilor în 2017, atunci când Dan Petrescu a fost adus la echipă, iar CFR-ul s-a transformat într-o candidată la titlu. De atunci, clujenii au câștigat 6 trofee interne și au ajuns și în primăvara europeană.

„Acum 5 ani, când am venit la CFR, mi-am fixat un target de 10 ani, în care clubul să ajungă să se autofinanțeze și chiar să aducă profit. Eu cred că este posibil chiar din acest an, cu sponsorii pe care îi vom atrage și dacă ajungem în grupele Champions League sau Europa League.

Până acum am băgat 60 de milioane de euro la CFR, în cinci ani. Avem un buget, cu salarii, taxe și tot ce înseamnă întreținerea unei echipe, de 1,5 milioane de euro pe lună. Poate că unii jucători au fost supraevaluați. La noi sunt și salarii de 35.000-40.000 de euro. Doar media e de 20.000 de euro. De aceea am și pretenții”, a argumentat Varga. 

CITEȘTE ȘI –>> Mama Anamariei Prodan a presimțit dezastrul. Sfatul pe care i l-a dat fiicei sale: „Ai grijă de bănuții tăi, nu-i mai…”

Acesta a anunțat că va discuta și cu jucătorii după ce echipa a suferit în acest început de an 2022. Au fost doar două victorii din 6 meciuri în Liga 1 și acelea obținute în ultimele 10 minute. Ultimul astfel de succes a fost cel cu Rapid.

Am trăit foarte greu meciul, cu stomacul în gât. Nu mi-a plăcut nici mie ce am văzut în repriza a doua. Ceva se întâmplă. Cred că este vorba de un blocaj, au căzut psihic, nu-mi dau seama care este problema. Bine că au câștigat totuși meciul. Sper ca această victorie să ne facă să ne revenim. O să am și eu o ședință cu jucătorii și cu stafful tehnic, să vedem care sunt problemele.

Dau atâția bani la echipă, am încercat să o fac puternică, asigur cele mai bune condiții, dar nu vreau să mai trăiesc meciurile în asemenea stres. Nu am vrut să reacționez la cald, cum făceam înainte, de aceea am lăsat să treacă o zi. Eu am încredere în Dan Petrescu, în jucători, dar trebuie să deblocăm situația. Nu-mi fac griji de titlu, dar nici nu vreau să riscăm. Pentru că avem planuri mari pentru viitor”, a mai transmis finanțatorul. 

vargacfr clujrestanţe financiareinvestitiidatorie